x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii cheltuie 85% din ceea ce câştigă

Românii cheltuie 85% din ceea ce câştigă

de Daniela Ivan    |    07 Iun 2017   •   13:30
Românii cheltuie 85% din ceea ce câştigă

Peste 85% din câştigurile populaţiei se duc în consum. Românii au cheltuit, în medie, în fiecare lună din 2016, peste 1.100 de lei, respectiv 2.500 de lei pe gospodărie, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Veniturile medii lunare pe gospodărie ale populaţiei în 2016 au fost de 2.945 de lei, respectiv de 1.112 de lei pe persoană în condiţiile în care salariile şi celelalte venituri asociate lor au contribuit cu 58,7%. Restul banilor provin din veniturile din prestaţii sociale (22,6%), din agricultură (2,8%), din activităţi neagricole independente (2,5%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,3%). O pondere importantă o deţin şi veniturile în natură (10,6%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (9,3%).

Pe ce se duc banii

Peste 70% din cheltuielile totale ale gospodăriilor sunt destinate cheltuilelor de consum. Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

În structura cheltuielilor totale de consum, produsele agroalimentare şi băuturile nealcoolice reprezintă 36,1%, cheltuieli pentru locuinţă, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili - 17,6%, băuturi alcoolice şi tutun - 8%, îmbrăcăminte şi încălţăminte - 6,5%, transport - 6,1%, sănătate - 4,8%, recreere şi cultură - 4,2%, educaţie - 0,4%.

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,5%).

×
Subiecte în articol: romani cheltuieli