Rompetrol Group NV, acţionarul majoritar al rafinăriei Petromidia, ar putea emite obligaţiuni sau să aranjeze un împrumut pentru a plăti taxele, a declarat la Alma Ata Tolegen Bozjanov, preşedintele consiliului de administraţie al companiei, scrie Bloomberg.
Rompetrol, care este deţinută 100% de KazMunaiGaz din Kazahstan, s-a oferit în luna ianuarie să plătească o parte a datoriei de 515 milioane de euro (710 milioane de dolari) pe care îi datorează statului român şI să folosească restul pentru modernizarea rafinăriei Petromidia.
Anul trecut compania şi-a redus o parte a datoriilor prin convertirea a 1,97 miliarde de lei din datoria de 2,4 miliarde de lei în acţiuni la Rompetrol Rafinare. România a ajuns, astfel, să aibă 44,7% din acţiuni.
Dar statul nu este de acord cu schimbul şI spune că Rompetrol ori trebuie să răscumpere integral obligaţiunile, ori să transforme în acţiuni la rafinărie toată suma. Asta ar face ca România să ajungă din nou acţionar principal la rafinărie şI ar putea să o privatizeze. Rompetrol şi Fiscul s-au angrenat într-o serie de procese începând cu toamna anului trecut. Imediat după conversia datoriei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri şI instalaţii ale Rompetrol Rafinare şI asupra participaţiilor deţinute de companie la filialele sale. Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, a declarat săptămâna trecută că este puţin probabil ca statul să accepte oferta Rompetrol de a plăti doar o parte din datorie.
Intoarcerea la profit
Compania a mai anunţat că va reveni pe profit anul viitor, după pierderi de 179 milioane de dolari în 2010. Pentru acest an, societatea estimează o gaură de 48,3 milioane de dolari. |n 2012, Rompetrol vrea să facă un profit de 16 milioane de dolari, urmând ca acesta să ajungă la 124,5 milioane de dolari în 2015, potrivit lui Dmitry Grigoryev, directorul financiar al Rompetrol.
Patriciu a primit 1,75 miliarde de dolari
KazMunaiGaz a mai anunţat că valoarea totală a tranzacţiei prin care a achiziţionat grupul Rompetrol de la Dinu Patriciu a fost de 1,75 miliarde de dolari. |n 2007, anul la care Patriciu a vândut 75% din companie, Rompetrol fusese evaluată la 3,6 miliarde de dolari.
KazMunaiGaz a investi 800 de milioane de dolari în modernizarea rafinăriei Petromidia. În tomana acestui an, când lucrările vor fi gata, rafinăria va avea o capacitate anuală de rafinare de 5 milioane de tone de ţiţei, faţă de 3,5 milioane cât are acum.