Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fostul şantier militar din Mangalia supravieţuieşte graţie unui război de gherilă pe care unicul său acţionar, statul român, îl duce cu economia de piaţă. Şantierul militar, actualul Şantier Naval Mangalia (SNM), împlineşte anul acesta 60 de ani. Ultimii 10 au fost marcaţi de mai multe tentative eşuate de privatizare. Amplasarea şi facilităţile sale îl fac în continuare atractiv pentru investitori, astfel încât coreenii de la DMHI, primii care au încercat să-l ia de la stat, în 2006, negociează din nou preluarea SNM.
Între 1956 şi 2006, SNM a produs peste 300 de nave militare pentru Forţele Navale Române. Acum, şantierul militar prestează doar servicii de debitare tablă şi confecţii tubulatură pentru surata civilă, Şantierul 2 Mai Mangalia SA care, la rândul său, le vinde mai departe coreenilor de la Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI). Mai mult, şantierul militar primeşte an de an subvenţii de la buget. Este metoda prin care statul român menţine în viaţă un obiectiv strategic pentru industria de apărare.
Declinul de la nave de război la tablă îndoită cu ciocanul s-a realizat treptat şi a însemnat pierderea a peste 500 de locuri de muncă şi datorii de 18 milioane de lei la stat. Bani pe care bugetul nu-i va vedea însă niciodată, întrucât SNM este sub administrare specială şi supraveghere financiară încă din 2003.
Coreenii vor din nou şantierul
Potrivit ultimului raport al administratorilor SNM, pe 21.08.2014 a fost semnat un memorandum pentru „demararea acţiunilor privind iniţierea procesului de privatizare la Şantierul Naval Mangalia SA”, potrivit căruia „există interes pentru privatizarea societăţii, fiind înregistrate scrisori de intenţie, inclusiv din partea DMHI Mangalia pentru integrare operaţională”. Interesul DMHI nu este o o noutate. În ianuarie 2006, coreeni chiar au câştigat licitaţia pentru preluarea SNM, urmând să achite statului 3,6 de milioane de euro. Şantierul militar devenea astfel o facilitate a şantierului civil din Mangalia, dar coreenii s-au retras ulterior din afacere, din cauza datoriilor pe care statul le ţinea îngheţate pentru el, dar trebuiau asumate de asiatici, precum şi în obligaţia de a repara navele Marinei Militare. După 10 ani, DMHI vrea din nou să preia şantierul militar, deşi traversează şi ei o perioadă foarte grea, cu datorii de 1,1 miliarde de euro.
De la Abramovich, la Mangalia
Nu doar coreeni au dat târcoale şantierului militar. În 2007, o firmă românească din Constanţa a vrut să preia SNM, dar a dat înapoi tot din cauza datoriilor. În august 2008, nemţii de la Lurssen semnează un contract cu statul prin care preiau 51% din acţiunile SNM pentru o perioadă de trei ani şi se angajează la investiţii de 10,5 milioane de euro. Lurssen fabrică cele mai mari şi mai luxoase yachturi din lume, inclusiv „bijuteria” deţinută de Roman Abramovich, cumpărată cu 500 de milioane de dolari în 2011 şi evaluată anul acesta la un miliard de dolari. Tranzacţia nemţilor cu statul român s-a realizat prin Mangalia Naval Systems SRL, firma înfiinţată de Lurssen în 2008, devenită Sisteme Navale Mangalia SRL din 2010. Ceva s-a întâmplat şi de data aceasta, iar nemţii au fugit, pur şi simplu, din România. Fără explicaţii, fără preaviz, Lurssen a renunţat la şantier un an mai târziu.
Cum s-a ţepuit UTI
Există informaţii pe piaţă potrivit cărora nemţii de la Lurssen au abandonat şantierul militar din Mangalia după ce au mutat în Germania contractele aflate în derulare în oraşul din sudul litoralului românesc. Despre cele 10,5 milioane de euro învestite, nici nu se mai pune problema. În acest context tulbure, numele celor care au preluat 51% din şantierul militar Mangalia „înceţoşează” şi mai mult povestea. Pe 23.12.2009, Lurssen Internaval Gmbh şi Lurssen Lar Investment Gmbh se retrag din Mangalia Naval Systems şi o cedează, în proporţii egale, noilor asociaţi români, Lord Expert Consult SRL şi UTI Security Engineering SA. Lord Expert Consult este deţinută de Bogdan Ceauşelu (fiu de general, fost cadru militar şi comerciant de arme, în parteneriat cu fostul ministru Sebastian Vlădescu), în timp ce UTI aparţine controversatului Tiberiu Urdăreanu. Influenţa extraordinară pe care Urdăreanu şi UTI au avut-o în ultimele două decenii la cele mai înalte niveluri nu i-au folosit însă la nimic milionarului. Şantierul militar a prins doar câteva contracte minore cu statul, iar în aprilie 2013 UTI a abandonat afacerea, statul român redevenind unic acţionar al SNM, prin Ministerul Economiei. Experienţa cu şantierul nu i-a priit defel lui Urdăreanu, astfel încât Sisteme Navale Mangalia a dat faliment şi a fost dizolvată în octombrie 2015, după ce a cumulat pierderi de 1,7 milioane de lei şi datorii de 4,3 milioane de lei. Culmea, şantierul militar rămâne o ţintă pentru investitorii străini, chiar şi după aceste eşecuri. Imediat după abandonul UTI, în iunie 2013, israelienii de la Shlomo Group au trimis şi ei o scrisoare la Ministerul Economiei, prin care îşi manifestă interesul pentru preluarea SNM. Evident, nici de această dată nu se întâmplă nimic.
SNM are numai la stat datorii de 18.169.350 lei, dar nu poate fi executat pentru că se bucură de administrare specială. În 2015, şantierul militar a raportat afaceri de 2,3 milioane de lei şi un profit net de 63.000 de lei, cu 36 de angajaţi. Singurii clienţi sunt coreenii de la DMHI
