Un număr de şapte malluri se află în construcţie în oraşul bulgar Ruse, avînd drept ţintă pofta de cumpărături a celor două milioane de români care vizitează anual Bulgaria.
Un număr de şapte malluri se află în construcţie în oraşul bulgar Ruse, avînd drept ţintă pofta de cumpărături a celor două milioane de români care vizitează anual Bulgaria. La momentul actual nu există malluri în Ruse, dar în următorii ani trei din acestea vor fi terminate, a spus Aleksandar Yordanov, reprezentantul Makler, citat de Novinite. Yordanov a declarat că în principal investitori israelieni sînt cei ce vor mallurile pentru români. În plus, foarte mulţi români trec graniţa în Bulgaria numai pentru cumpărături, spunînd că preţurile din Bulgaria sînt cu 40% mai mici decît în România. Investitorii israelieni au pregătit 85 de milioane de euro pentru atragerea clienţilor români. Cel puţin două din cele şapte vor fi terminate pînă în 2010, iar suprafaţa comercială ar fi de 35.000 de metri pătraţi.
Citește pe Antena3.ro