"Deşi sărbătorile de iarnă sunt asociate la nivel de percepţie mai degrabă cu consumul de vinuri şi spirtoase, anul acesta românii intenţionează să achiziţioneze şi să consume în primul rând bere, 49,3% dintre respondenţi indicând acest tip de băutură ca fiind prima pe lista lor de băuturi alcoolice.
Vinul este următoarea băutură aflată în lista intenţiilor de consum (35%), urmat de şampanie cu 15,1%, în timp ce băuturile spirtoase se află pe intenţia de cumpărare a doar 10,4% din consumatorii care au participat la acest sondaj", arată compania.
Totodată, dintre băuturile nealcoolice, 84,5% dintre români preferă cafeaua, urmată de apă minerală, sucuri și ceai.
"Analizând rezultatele studiului, aparent surprinzătoare este discrepanţa dintre aşteptările perceptuale şi ceea ce relevă datele: deşi consumul de bere este asociat predominant cu sezonul cald, iată că şi iarna aceasta consumatorii au declarat că va fi principala băutură aleasă pentru masa de sărbători - păstrând astfel, cu doar mici modificări, proporţiile din anii anteriori, dar şi din restul anului. Dincolo de puterea obişnuinţei şi de asocierea generică a produsului cu "potolirea setei", această preferinţă este susţinută şi de condiţiile economice mai dificile ale perioadei pe care o traversăm şi necesităţii unei optimizări a bugetului alocat, inclusiv pentru consumul de sărbători. Românii intenţionează să achiziţioneze şi alte tipuri de băuturi, dar atenţia la buget se vede în primul rând prin prisma prioritizărilor pe care le fac. Desigur, brandurile pot influenţa această intenţie de consum într-o anumită măsură prin tacticile promoţionale şi activările de sezon pe care le implementează în această perioadă" a declarat Claudia Archip, managing partner Cognition.
Studiul a folosit ca instrument de research GWI Consumer Insights asupra consumatorilor români de peste 21 de ani din mediile urban și rural.