x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Semnal KPMG - Stablitatea legislativa "bate" reducerea impozitelor

Semnal KPMG - Stablitatea legislativa "bate" reducerea impozitelor

25 Iun 2004   •   00:00

Reducerea impozitelor anuntata de Ministerul Finantelor este importanta pentru mentinerea Romaniei intr-o pozitie competitiva pentru atragerea de investitii straine, insa nu este singurul aspect avut in vedere de investitori.

"Am discutat si cu ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, si nu cred ca exista o cifra "corecta" pentru nivelul taxelor. Trebuie vazute toate aspectele unei afaceri", a declarat Victor Kevehazi, senior partner al KPMG Romania. "Potrivit unui raport al OECD privind investitiile straine directe, nivelul taxarii este unul dintre cele mai putin importante aspecte pentru decizia de investitii. Investitorii doresc in mod special stabilitate, si cunoasterea sistemului, a mai spus sursa citata. La randul sau, Richard Ebling, presedintele KPMG pentru Europa Centrala si de Est, a aratat ca media impozitului pe profit in Uniunea Europeana inainte de extinderea de la 1 mai era de 31%. Media in cele zece state care au aderat era de 19%, urmand sa scada la 12% in urmatorii cinci ani.

AUDIT. KPMG Romania estimeaza, pentru anul fiscal care se va incheia la 30 septembrie, o cifra de afaceri de 12 milioane euro, in crestere cu peste 10% fata de precedentul. Majoritatea veniturilor sunt aferente activitatii de audit, a declarat Victor Kevehazi senior, partener al firmei. El a precizat ca serviciile de audit contribuie la veniturile companiei cu 40%-60%, in fiecare an, in functie de structura activitatii. Printre proiectele pe care KPMG le are in vedere pentru anii urmatori se numara si implicarea in procesul de privatizare din sectorul energetic. KPMG Romania este auditorul tuturor celor opt filiale regionale ale companiei de distributie a energiei electrice Electrica si intentioneaza sa ofere servicii pentru privatizarea acestora.

Potrivit lui Kevehazi, KMPG furnizeaza servicii catre 22 de banci prezente in Romania, care administreaza 74% din volumul activelor bancare autohtone (C.V.G.)

×
Subiecte în articol: economic KPMG