25,3MILIARDE DE DOLARI: Pierderile de pe trimestrul trei ale gigantului ipotecar Freddie Mac. Cum titlurile sale deja se tranzacţionează sub un dolar, pierderea înseamnă un minus de 19,44 dolari pe acţiune, iar valoarea companiei e sub zero.
FINANŢELE VOR BANIMinisterul de Finanţe va înlocui emisiunea de săptămâna viitoare pentru titlurile de stat cu scadenţă la trei ani cu certificate de trezorerie cu maturitate la trei luni. “Am decis să lansăm certificate pe trei luni pentru a răspunde mai bine condiţiilor actuale din piaţă, observând un interes mai ridicat pentru scadenţele mai scurte”, a explicat directorul Trezoreriei statului, ½tefan Nanu. Licitaţia de certificate va avea loc miercuri, cu o zi înainte de data la care era programată emisiunea de obligaţiuni anulată. Valoarea indicativă a certificatelor puse în vânzare va fi de 700 milioane de lei. (Daniela Ivan)
A CINCEA INFLAŢIE DIN
UE
România a înregistrat în luna octombrie a cincea inflaţie
anuală, de 7,4%, din Uniunea Europeană. Ţara noastră a înregistrat în luna
octombrie a cincea inflaţie anuală, de 7,4%, la nivelul UE, în creştere de la
7,3% în septembrie şi faţă de o medie a UE de 3,7%, a anunţat Eurostat, Biroul
de Statistică al UE. Avansul preţurilor din România a fost depăşit de Letonia –
13,7%, Bulgaria – 11,2%,
Lituania – 10,7% şi de Estonia
– 10,1%, potrivit Eurostat. În UE, inflaţia anuală medie s-a situat la 3,7%, în
scădere de la 4,2% în septembrie. Comparativ cu luna septembrie, inflaţia a
urcat în 24 de state şi a scăzut în două ţări membre.
50 CENT, AFECTAT DE
CRIZĂ
Rapperul 50 Cent şi-a amânat lansarea noului album din cauza
crizei financiare internaţionale. Programată iniţial pentru 9 decembrie,
lansarea noului album “Before I Self Destruct” a fost amânată din cauza crizei.
Noul album nu va apărea în magazine înainte de anul viitor. Amânarea datei de
lansare a albumului este motivată de criza financiară internaţională. Totuşi,
50 Cent şi-a exprimat speranţa că această amânare le va permite fanilor săi să
economisească bani pentru a cumpăra albumul. Tot în 2009 va fi lansat pe DVD un
film documentar, cu o durată de 85 de minute, despre prietenul său Jam Master
Jay.