x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri

28 Noi 2008   •   00:00

ECONOMIE: România ocupă poziţia a treia în UE într-un top privind încrederea în economie (Economic Sentiment Indicator – ESI) în luna noiembrie, cu 91,4 puncte.

Punctajul României este în scădere cu 12,3 puncte faţă de octombrie, potrivit unui raport al autorităţilor comunitare. Statele cu o încredere mai ridicată în economia naţională sunt Bulgaria, cu 102,2 puncte, şi Polonia, cu 98,3 puncte. Indicele ESI a înregistrat scăderi în toate statele UE. Indicele ESI este calculat pe baza a cinci indicatori de încredere: în industrie (40%), servicii (30%), încrederea consumatorului (20%), construcţii (5%) şi comerţ (5%).

PREVIZIUNE
România va avea în 2009 o creştere economică de 2,6%, potrivit lui Joan Howie, expert la Economist Intelligence Unit. Pentru anul viitor nu poate fi vorba deocamdată de recesiune, însă temperarea creşterii economice vine în contextul în care în acest an produsul intern brut a avansat cu 8% în 2008. EIU estimează că în 2009 toate statele Europei de Vest vor intra în recesiune, ceea ce va afecta şi România. Astfel investiţiile străine vor avea de suferit, ca şi accesul României la finanţare externă. Howie a mai precizat că BNR a avut o performanţă excelentă în ultimii ani, însă nu a beneficiat de sprijinul Guvernului prin politici fiscale.

FĂRĂ ROVINIETĂ
Transportatorii vor să fie scutiţi de la plata rovinietei, pentru trei luni, din cauză că sunt afectaţi de criză. Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) cere premierului Tăriceanu ca transportatorii rutieri de mărfuri să nu mai plătească rovinietă în perioada 1 decembrie 2008-1 martie 2009. “45%-50% dintre societăţile de transport româneşti se află în pragul falimentului, din cauza leasing-urilor neplătite, a creditelor neacoperite şi a datoriilor la stat neonorate”, susţin membrii FORT. În plus, ei spun că de la introducerea rovinietei s-a făcut un număr nesemnificativ de kilometri de autostradă şi infrastructura este deficitară.

×
Subiecte în articol: economic