x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

08 Noi 2008   •   00:00

8 noiembrie 2008



ŞOMERI MARCA ARCELOR
Întreprinderea de Construcţii, Montaj şi Reparaţii Siderurgice (ICMRS) concediază 100 de angajaţi ca urmare a restrângerii activităţii principalului partener – ArcelorMittal Galaţi. Disponibilizările de la ICMRS, societatea care a construit Combinatul siderurgic SIDEX Galaţi, face ca numărul şomerilor "pro­duşi" de firmele care derulează activităţi pe platforma Galaţi să ajun­gă la 850. Din cauza crizei, ne­go­ci­e­rea contractului co­lectiv de muncă al Combinatului gălăţean pe anul 2009, negociere ce a debutat la începutul lunii octombrie, ar putea fi amânată până în trimestrul întâi al anului viitor, la cererea patronatului. (E.S)

DISPONIBILIZĂRI
Romarm disponibilizează, de anul vii­tor, 300 de angajaţi din cei 1.500 câţi are în prezent. Cei 1.200 de salariaţi vor asi­gu­ra întreţinerea şi paza unităţilor până la privatizare. Angajaţilor păstraţi li se vor achita drepturi salariale în cuantum total de 30 milioane de lei, incluzând indemnizaţiile pentru concediu de odih­nă, de incapacitate temporară de muncă şi sume aferente preavizelor, conform unui proiect de hotărâre de guvern. Societăţile producătoare pentru industria de apă­rare sunt obligate să menţină în funcţiune sau să asigure paza şi conservarea instalaţiilor în perioada în care nu există comenzi din partea statului. (E.S)

ELVEŢIA SUB PRESIUNE
Presiunile pentru eliminarea secretului bancar elveţian vor creşte o dată ce ad­mi­nistraţia Obama va prelua Casa Albă, în luna ianuarie, în condiţiile în care Ger­mania a cerut includerea El­ve­ţiei pe "lista neagră" a paradisurilor fiscale. Barack Obama (foto) a numit UBS printre băncile care i-au ajutat pe "trişorii taxe­lor" şi a sprijinit, în 2007, un proiect de lege îm­po­triva paradisurilor fiscale offshore. "Pre­siunea asupra Elveţiei va creş­te cu siguranţă", a declarat şeful Ca­me­rei de Comerţ Elveţiano-Germane, Mar­tin Na­ville. El sfătuieşte guvernul elveţian să se apropie de noua administraţie ame­ri­ca­nă, pentru a îmbunătăţi imaginea ţării.

×
Subiecte în articol: economic