3 iunie 2010
BILANŢURI ÎNTÂRZIATE
Peste 280.000 de firme, reprezentând 35% din numărul total de societăţi comerciale obligate să depună situaţiile financiare pentru anul 2009, nu au transmis datele respective la Registrul Comerţului, depăşind astfel termenul legal stabilit pentru 31 mai. La data-limită de depunere a situaţiilor financiare pentru anul 2009, din 790.375 de societăţi comerciale cu obligaţia de depunere a bilanţului pentru anul anterior la Registrul Comerţului, doar 509.938 de societăţi comerciale, respectiv 64,52% din total, au depus situaţiile financiare, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
CASE IEFTINE
Preţul mediu al locuinţelor a atins un nou minim în luna mai, deşi la nivelul principalelor oraşe din ţară, inclusiv Bucureşti, evoluţia preţurilor solicitate de proprietari a fost diferită, Capitala şi Constanţa înregistrând chiar creşteri, potrivit imobiliare.ro. "Cu o valoare medie la nivel naţional de 1.196 euro/mp util, indicele imobiliare.ro atinge un nou nivel minim de la începutul crizei imobiliare. Timişoara este oraşul cu cel mai accentuat ritm de scădere a preţurilor la apartamente. În Iaşi, diferenţele de preţ dintre apartamentele noi şi vechi rămân considerabile. Clujul s-a aliniat în cele din urmă trendului de scădere, în timp ce Braşovul devine, încet, dar sigur, un oraş scump", se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.
10 MILIOANE DE LEI PENTRU EXPROPRIERI
Ministerul Transporturilor va plăti despăgubiri suplimentare de aproape 10 milioane de lei pentru exproprierea unor imobile, cu o suprafaţă totală de 152.000 de metri pătraţi, operaţiune necesară construcţiei variantei de ocolire Suceava şi modernizării unui tronson al DN 66 Petroşani-Simeria. Iniţiativele sunt cuprinse în două proiecte de hotărâre de Guvern elaborate de Ministerul Transporturilor. Despăgubirile suplimentare survin în urma faptului că la momentul promovării actelor normative iniţiale nu erau identificaţi toţi proprietarii în vederea stabilirii sumei necesare pentru finalizarea exproprierilor. Cea mai mare parte a sumei, respectiv 9,5 milioane de lei, este destinată exproprierii a 132 de imobile, cu o suprafaţă totală de 135.400 de metri pătraţi, pentru construcţia centurii Suceava.
DRUMURI JUDEŢENE
Proiectul de reabilitare şi modernizare a 10.000 kilometri de drumuri judeţene şi de interes local în 2010-2013 a fost aprobat de Guvern, prioritate având drumurile cu importanţă economică şi socială legate de autostrăzi, de zone industriale şi turistice, a anunţat ministrul Dezvoltării, Elena Udrea. Marţi, ministrul a declarat că investiţia va fi de peste 2 miliarde de euro. Din cauza fondurilor insuficiente disponibile, ministerul îşi propune să modernizeze în acest an doar 500 de kilometri cu bani de la buget. Totodată, ministerul avea contractată la jumătatea lunii mai modernizarea altor 2.063 kilometri prin Programul Operaţional Regional.
Citește pe Antena3.ro