x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie STRATEGIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT - Băsescu vrea salarii mari pentru dascăli

STRATEGIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT - Băsescu vrea salarii mari pentru dascăli

de Eugenia Mihalcea    |    22 Oct 2008   •   00:00

Dascălii ar trebui să aibă un salariu mediu de 630 de euro, adică de circa 2.200 de lei, conform Strategiei privind învăţământul, asumată ieri de preşedintele Traian Băsescu. În acelaşi timp, Guvernul aşteaptă cu înfrigurare ca preşedintele să respingă Legea de creştere cu 50% a salariilor cadrelor didactice.



Şeful statului ar trebui să decidă săptămâna aceasta dacă dă OK-ul legii privind creşterile salariale ale profesorilor, votată de Parlament. Cadrele didactice aşteaptă încrezătoare ca lefurile lor să se majoreze cu 50%, în timp ce premierul speră ca Băsescu să nu promulge actul normativ. Surse din cadrul PNL au dezvăluit presei faptul că după o discuţe cu premierul, la începutul săptămânii trecute, şeful statului l-ar fi asigurat pe Tăriceanu că va retrimite legea în Parlament. La ora actuală, un profesor debutant are un salariu de 650-700 de lei, iar unul cu vechime şi grade didactice – aproximativ 1.800 de lei. Traian Băsescu a refuzat să facă, în ultima perioadă, vreo declaraţie în privinţa deciziei pe care o va lua. Ieri însă, şeful statului şi-a asumat "Strategia privind învăţământul", în care salariu mediu pentru cadrele didactice ar trebui să ajungă la 1,35% din PIB/ locuitor, adică aproximativ 630 de euro. Acest sistem ar trebui implementat de anul viitor. Salarizarea cadrelor didactice trebuie făcută diferenţiat, în funcţie de performanţele obţinute. Performanţa cadrului didactic va fi mai importantă în stabilirea salariului decât gradul didactic sau vechimea.

×
Subiecte în articol: economic