Periodic, Eurostat, oficiul european de statistică, ne anunţă cât de bine se trăieşte în România. Avem cele mai mici preţuri la energia electrică şi la gaze, avem cele mai ieftine produse alimentare şi multe altele. De la Bruxelles, viaţa o părea ieftină la noi, dar dacă ne raportăm şi la salariile românilor, lucrurile se schimbă radical.
De la 1 ianuarie 2015 salariul minim brut în România s-a majorat la 975 lei/lună, urmând ca de la 1 iulie să ajungă la 1.050 lei/ lună. De asemenea, Guvernul promite că de la 1 iulie 2016, acest salariu se va majora la 1.200 lei/lună. Realitatea este că unul din cinci români, adică aproape cinci milioane de persoane, se confruntă cu sărăcia.
Danemarca a fost în 2014 cea mai scumpă ţară a Uniunii Europene, iar România şi Bulgaria, cele mai ieftine, potrivit ultimului studiu privind nivelul prețurilor de consum realizat de Eurostat.
Această statistică nu schimbă, practic, cu nimic ierarhiile din statisticile ultimilor ani. Cele mai mari preţuri din Uniunea Europeană la bunuri de consum şi servicii (138% din media în UE 28) au fost înregistrate, în 2014, în Danemarca, iar cele mai scăzute preţuri s-au înregistrat în Bulgaria (48% din media UE), România (54%), Polonia (56%) şi Ungaria (57% din media UE), potrivit Eurostat. La produsele alimentare și băuturi non-alcoolice, cele mai scăzute preţuri au fost înregistrate anul trecut, ca procent din media UE, în Polonia (61%), România (68%), Bulgaria (70%) și Ungaria (76%).
Danemarca a avut și la acest capitol cele mai mari prețuri (139% din media UE). Variaţii mici de preţ se înregistrează la îmbrăcăminte. Cele mai ieftine haine sunt în Ungaria (70% din media UE), iar cele mai scumpe în Suedia (121%). În România, hainele costă 86% din media prețurilor europene. Cele mai ieftine electronice se găsesc în Cehia şi Polonia, şi cele mai scumpe în Malta.
În România, preţurile sunt aproape de media din UE (107%). La restaurante și hoteluri, variaţiile de preţ sunt semnificative, de la 46% din media UE în Bulgaria, 51% în Ungaria și 52% în România, până la 147% din media UE în Danemarca.
Suntem codașii Europei la salarii
Dacă raportăm preţurile la salarii, românii nu prea au însă cu ce se lăuda.
Lăsând deoparte Bulgaria, care este ultima în UE, comparativ cu ţările din fostul bloc comunist, la data de 1 ianuarie 2015, salariul minim în România era de 218 euro, în Lituania de 300 euro, în Cehia de 332 euro, în Ungaria de 333 euro, în Letonia de 360 euro, în Slovacia de 380 euro, în Estonia de 390 euro, în Croația de 396 euro şi în Polonia de 410 euro.
Alături de vecinii noştri bulgari, stăm cel mai prost în statistici, adică avem cea mai mică putere de cumpărare. De fapt, noi şi bulgarii suntem cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană.
Topul salariilor minime brute în Uniunea Europeană:
Luxemburg - 1.923 euro n Belgia - 1.502 euro
Olanda - 1.502 euro
Germania - 1.473 euro
Irlanda - 1.462 euro
Franța - 1.458 euro
Marea Britanie - 1.379 euro