x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tamer Atalay: Numărul investitorilor turci în România poate creşte cu 30%. În anumite condiţii

Tamer Atalay: Numărul investitorilor turci în România poate creşte cu 30%. În anumite condiţii

de IncomeMagazine    |    29 Apr 2014   •   10:40
Tamer Atalay: Numărul investitorilor turci în România poate creşte cu 30%. În anumite condiţii

 Turcia îşi continuă expansiunea investiţională la nivel global, totalul sumelor investite de către oamenii de afaceri turci în diferite ţări ale lumii doar în 2013 fiind estimat la peste 130 de miliarde de dolari. Potrivit estimărilor, investiţiile totale ale firmelor turce în Romania, directe şi indirecte, din 1990 şi pînă acum depăşesc suma de 5,5 miliarde de dolari. Despre strategiile de dezvoltare ale oamenilor de afaceri turci în ţara noastră, dar şi despre evoluţia economiei Turciei, una dintre cele mai puternice ale lumii în acest moment, vorbeşte într-un interviu acordat Income Magazine , Tamer Atalay, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterală Romania-Turcia.

Cum caracterizaţi activitatea oamenilor de afaceri turci în Romania şi care sunt principalele probleme pe care aceştia le reclamă?

La 31 august 2013, piaţa economică românească număra 13.299 de firme cu acţionariat turcesc, al căror capital social subscris era estimat la aproximativ 500 de milioane de euro. Astăzi numărul acestora a ajuns la 13.575, ceea ce ne dă speranţe reale de relansare economică. Totuşi nivelul ridicat al TVA, de 24% şi problema vizelor cu care încă se confruntă cetăţenii turci fac mai greu accesibilă intrarea şi dezvoltarea afacerilor lor în Romania. Aplicarea progresivă a TVA(exemplu 9% pentru fructe şi legume), dar şi alte facilităţi fiscale oferite de Bulgaria i-au atras pe oamenii de afaceri turci în ultima perioadă.

În acest caz, cum explicaţi creşterea numărului de firme cu 276 în mai puţin de un an?

În Romania trăiesc peste 100.000 de cetăţeni turci, iar investiţiile acestora în diverse afaceri, nu aduc un aport de capital semnificativ şi putem analiza faptul că ele sunt business-uri periodice sau sezoniere. Dar dacă vorbim de investiţiile mari atunci trebuie să ne raportăm la societăţi precum Prolemn sau Rulmentul Bîrlad unde cifrele de afaceri sunt considerabile şi aduc anual milioane de euro la bugetul Romaniei, dar generează totodată şi locuri de muncă importante în mediul de afaceri romanesc. Pe de altă parte, dacă ne raportăm la schimburile comerciale dintre România şi Turcia, la 31 decembrie 2013, acestea au însumat peste 4.414 milioane de euro, în creştere cu 2,6% faţă de 2012. Exportul a totalizat 2.545 milioane de euro, în creştere cu 3,4%, în timp ce importul a fost de 1.869 milioane de euro, cu 1,5% mai mare decît în anul precedent. Soldul balanţei comerciale a fost în favoarea Romaniei cu 676 milioane de euro.

Citeset mai mult pe incomemagazine.ro


×
Subiecte în articol: Tamer Atalay