Ţările UE pariază pe terminale GNL plutitoare pentru a-şi creşte capacitatea de import de gaze

În timp ce petrolul şi cărbunele din Rusia pot fi înlocuite, înlocuirea gazelor este mai dificilă pentru că livrările depind de infrastructura exis­tentă de gazoducte legată de Rusia. Răz­boiul din Ucraina forţează însă guvernele UE să-şi accelereze efor­turile de a găsi alternative.

Construcţia de ter­minale pentru pro­cesul de lichefiere şi regazificare necesită aproximativ cinci ani.

Chiar dacă ţări furnizoare de GNL ca SUA, Canada, Norvegia şi Qatar îşi pot creşte producţia pentru a livra către ţările europene, Europa nu dispune de capacitate de import. În Germania, primul terminal GNL ar urma să devină operaţional în 2026. De aceea, guvernul german a cerut companiilor RWE şi Uniper să închirieze trei aşa-numite unităţi plutitoare de stocare şi regazificare de la compania grecească Dynagas şi subsidiara norvegiană Hoegh.

Primul terminal GNL plutitor al Germaniei ar urma să devină funcţional deja înainte de sfârşitul acestui an, iar restul până la mijlocul anului 2024. Pentru iarna viitoare, Germania va putea astfel primi 7,5 miliarde de metri cubi de GNL, urcând până la 27 miliarde de metri cubi până în vara anului 2024.

Şi alte ţări europene se uită în aceeaşi direcţie. Italia a semnalat interes pentru două terminale GNL plutioare, iar guvernul francez a cerut Total Energies şi unei filiale a Engie să instaleze un terminal plutitor în portul Le Havre.

În Grecia, compania Hellas Motor Oil a lansat, înainte de război, construcţia terminalului Dioriga, ce urmează a fi finalizat la sfârşitul anului 2023 şi să deservească piaţa locală şi pieţele din sud-estul Europei.

Astfel există cerere suplimentară pentru cel puţin şase terminale plutitoare GNL la nivelul Europei. Problema este că există doar 33 la nivel mondial, sub cele 36 estimate a deveni operaţionale până în prezent în urmă cu patru ani.

Citește pe Antena3.ro

Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză

În afara Europei, astfel de terminale sunt ceva obişnuit, 19 ţări importând GNL prin intermediul lor.

Terminalele plutitoare vin cu un cost iniţial mai scăzut comparativ cu cele onshore, însă în timp acest avantaj este contrabalansat de cheltuieli operaţionale mai mari.

Totuşi, un avantaj însemnat este că primele sunt flexibile şi pot fi vândute sau transportate în alte părţi după utilizare.

(sursa: Mediafax)