Guvernul ar putea introduce o taxa generala de poluare, a declarat astazi ministrul Mediului, Laszlo Borbely. "Eu rãman la ideea de a introduce o taxã de poluare cu ocazia inmatriculãrii masinii in Romania, dar, in comitetul interministerial, am discutat si despre o altã variantã: aceea a introducerii, pe viitor, a unei taxe generale de poluare, o taxã anualã care sã inlocuiascã taxa de primã inmatriculare", a declarat ministrul, citat de Mediafax.
Borbely a refuzat sa dea detalii suplimentare despre propunere, evitand sa spuna cui a apartinut ea si de cand ar urma sa inlocuiasca actuala taxa de poluare platita la inmatriculare.
Proiectul de lege privind noua taxa auto prevedea, in forma redactata in 17 iunie, ca taxa sa fie redusa cu circa 30% de la 1 iulie 2011, data de la care sa inceapa si procedurile de restituire a unei diferente de bani catre proprietarii de masini deja inmatriculate in tara.
Documentul a fost insa refacut prin eliminarea datei de 1 iulie 2011, fara sa fie avansat un alt termen, astfel ca momentul la care ar urma sa fie introdusa taxa auto redusa cu 30% si sa inceapa restituirea banilor a devenit incert.