x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Introducerea taxei pe lux în România: Cine trebuie să plătească și cum se completează Formularul 216

Introducerea taxei pe lux în România: Cine trebuie să plătească și cum se completează Formularul 216

de Redacția Jurnalul    |    22 Iul 2024   •   22:45
Introducerea taxei pe lux în România: Cine trebuie să plătească și cum se completează Formularul 216

Românii care dețin locuințe și autoturisme de lux sunt acum obligați să plătească impozite suplimentare, conform noii legi 296/2023. Așa-numita „taxă pe lux" se aplică proprietarilor de clădiri rezidențiale cu o valoare de peste 2,5 milioane de lei (aproximativ 500.000 de euro) și celor care dețin autoturisme înmatriculate în România, achiziționate cu peste 375.000 de lei (aproximativ 75.000 de euro). Formularul 216, necesar pentru raportarea acestor bunuri, trebuie depus până la sfârșitul lunii septembrie pentru locuințe și până în decembrie pentru mașini, conform informațiilor publicate de ANAF.

Formularul 216, care trebuie completat de toți proprietarii de bunuri de lux, solicită informații personale și detalii despre impozitul special aplicat bunurilor imobile și mobile. De exemplu, pentru un autoturism evaluat la 100.000 de euro, impozitul va fi de 75 de euro, adică 0,3% din cei 25.000 de euro care depășesc plafonul neimpozabil. În cazul locuințelor de lux, un imobil în valoare de 1 milion de euro va fi impozitat cu 1.500 de euro, adică 0,3% din valoarea care depășește plafonul de 500.000 de euro, potrivit Antena 3 CNN.

România se alătură astfel altor state europene care aplică taxe pe lux. În Franța, proprietățile cu valori de peste 1.300.000 de euro sunt impozitate cu procente între 0,5% și 1,5%, în funcție de valoare. În Danemarca, proprietățile care depășesc 400.000 de euro sunt supuse unei taxe de 3% aplicate diferenței care depășește acest plafon.

×
Subiecte în articol: Formularul 216 taxă pe lux