Numarul utilizatorilor de telefoane mobile la nivel mondial a ajuns, la jumatatea acestui an, la aproximativ 1,5 miliarde de oameni, aproape un sfert din populatia globului, potrivit unui raport al Uniunii Inter-nationale de Telecomunicatii.
Sectorul telefoniei mobile a generat in 2003 venituri de 414 miliarde dolari, de 10 ori mai mult decat in 1993. UIT a aratat ca ritmul de dezvoltare a telefoniei mobile l-a depasit pe cel al serviciilor fixe, care conteaza pe 1,85 miliarde de utilizatori, fata de un miliard la inceputul secolului. La sfarsitul acestui an, pentru prima data, veniturile globale din telefonia mobila le vor depasi pe cele din telefonia fixa. Conform aceluiasi studiu, numarul utilizatorilor Internet a crescut la 700 milioane, fata de 400 milioane in 2000. (Alexandru Radescu)
Citește pe Antena3.ro