x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Transilvania Construcţii dă afară 180 de oameni în ianuarie- februarie 2009

Transilvania Construcţii dă afară 180 de oameni în ianuarie- februarie 2009

28 Noi 2008   •   00:00

Compania Transilvania Construcţii din Cluj Napoca vrea să concedieze 180 de angajaţi în lunile ianuarie şi februarie 2009. Propunerea va fi analizată de acţionarii firmei în cadrul şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor din 10 decembrie, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.



Mircea Timofte, care este şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al firmei deţine 30,07% din companie, iar soţia sa, Gabriela Timofte controlează 30,44%. Potrivit raportărilor, SIF Banat Crişana deţine 19,04% din titluri iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are 3,17%.
Firma are un capital de 23,4 milioane lei, divizat în 709.000 de acţiuni cu o valoare nominală de 33 lei.

Compania mai doreşte să ia credite şi de 16 milioane de euro. Transilvania Construcţii a încheiat primele nouă luni cu o cifră de afaceri de 50,3 milioane lei, în scădere cu 3%, faţă de perioada similară a anului trecut, când acestea au fost 51,7 milioane lei. La finele lui septembrie, Transilvania Construcţii a avut un profit de 5,4 milioane lei, cu 44% mai puţin faţă de câştigul de 9,5 milioane lei din perioada similară a lui 2007.

×
Subiecte în articol: economic