x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie TRANZACŢII RELUATE - Palpitaţii financiare pe Bursă

TRANZACŢII RELUATE - Palpitaţii financiare pe Bursă

10 Oct 2008   •   00:00

Suspendarea de la tranzacţionare de acum două zile n-a liniştit investitorii, iar hemoragia a continuat ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).



Suspendarea de la tranzacţionare de acum două zile n-a convins investitorii iar hemoragia a continuat ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Bursa a pierdut în doar 0,82% în ciuda faptului că bursele internaţionale au crescut cu 2-3% iar cele din Europa Centrală şi de Est au urcat şi ele cu până la 5,48%. Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) s-au prăbuşit din nou, de data aceasta cu "doar” 7,43%, faţă de 14,64% cum două zile şi a atins cel mai redus nivel din 2005 încoace.

SIF-urile se tranzacţionau într-un ritm care ar fi omorât de inimă un cardiac. Dacă în prima jumătate de oră erau pe scădere cu 3%, imediat totul s-a inversat şi au ajuns pe plus cu 5% la punctul maxim al zilei. După care a urmat o degringoladă printre investitori, ceea ce a dus la un minus de 11,88% în cazul SIF-urilor, pentru ca apoi să recupereze o treime din acest procent până la un minus de 7,43%.

Acelaşi fenomen s-a întâmplat şi cu restul acţiunilor. Dacă la ora 10, când s-a deschis tranzacţionarea, BVB a scăzut timp de jumătate de oră cu 0,9%, imediat a revenit pe creştere şi a ajuns la plus 4,32%. Moment de la care a început iarăşi declinul până la minusul de 0,82%. La final, companiile energetice listate erau pe minus cu 3,84%. Cel mai mult au crescut acţiunile Sinteza (15%), Artrom (14,66%) Transilvania Construcţii (13,83%) şi Romcarbon (13,58%).
De asemenea, un pachet de titluri de stat cu scadenţa în 2010 a fost tranzacţionat l aun preţ mediu de 93,78 lei pe titlu, cu 6,22% sub valoarea nominală de 100 de lei, dar cu 1,9% peste cotaţia de referinţă. Valoarea cumulată a transferurilor se situează la 6,05 milioane de lei.

SocGen cumpără pe Bursă acţiuni ieftine ale BRD
Societe Generale, acţionarul majoritar al Băncii Române de Dezvoltare (BRD), a cumpărat de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) acţiuni ale acesteia reprezentând 0,01% din capitalul social la un preţ mediu de 8,14 lei pe titlu.
Cele 97.150 de titluri au fost transferate în cadrul mai multor tranzacţii, cu o valoare cumulată de 791.490 de lei, adică 206.930 euro.
Titlurile BRD au închis şedinţa de tranzacţionare joi în creştere cu 1,84%, la 8,3 lei pe acţiune. Tranzacţiile cu titluri BRD au fost de 4,83 milioane de lei, fiind a doua valoare de tranzacţionare pe piaţă.

Dacă la începutul anului, o acţiune BRD valora 26,7 lei, acum se vinde cu 8,3 lei, banca pierzând peste 70% din capitalizare.
Societe Generale deţine 406,449 milioane de acţiuni BRD, reprezentând 58,32% din capitalul băncii româneşti.

×
Subiecte în articol: economic