x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Trenul care pierde un milion €

Trenul care pierde un milion €

de Elena Stan    |    29 Ian 2010   •   00:00
Trenul care pierde un milion €
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Trenul care face legătura între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni va fi menţinut şi anul acesta, chiar dacă acesta funcţionează pe pierderi. Ministerul Transporturilor caută soluţii de eficientizare a trenului, care înregistrează pierderi lunare de peste 100.000 de euro.



"Pe relaţia Bucureşti Nord - P. O. Aeroport, în perioada martie - noiembrie 2009 s-a înregistrat un număr mediu de 7.400 de călători/lună. Media încasărilor obţinute din vânzarea biletelor de călătorie pe această rută este de 36.000 lei/ lună", potrivit CFR Călători. Un calcul sumar arată că media lunară a încasărilor din vânzarea biletelor pentru această rută ar fi trebuit să fie de 44.400 de lei, deoarece un bilet costă 6 lei. Rezultă o diferenţă de 8.400 de lei, care nu apare în cifrele CFR. Ori datele sunt incorecte, ori diferenţa dintre încasările înregistrate de CFR Călători şi numărul de călători care circulă cu acest tren este reprezentată de "blatişti".

CHELTUIELI ŞI PIERDERI
"Costurile pentru efectuarea unei curse sunt de circa 470 lei/ tren+microbuz de transfer/zi. Zilnic circulă 32 de trenuri (16 dus/16 întors) în regim cadenţat, la interval de o oră, în graficul orar 05:26 - 21:44, din care două trenuri pe sensul Bucureşti Nord-Otopeni sunt în relaţia Galaţi şi un tren pe relaţia Otopeni-Bucureşti Nord vine de la Galaţi", potrivit CFR Călători. Astfel, zilnic cheltuielile cu cele 32 de trenuri se ridică la 15.040 de lei, adică 451.200 de lei pe lună.

Dacă scădem suma încasată din vânzarea biletelor, adică 36.000 de lei, pierderile lunare se ridică la 415.200 de lei (peste 100.000 de euro), la care se adaugă şi cheltuielile cu salariile personalului de tren. Astfel, în cele 11 luni de când a fost introdus în circulaţie, pierderile sunt de peste un milion de euro.

SCHIMBĂRI PE 2010
Ministerul Transporturilor încearcă totuşi să rentabilizeze această rută. "Oferta a înregistrat unele modificări faţă de anul anterior, menite să sporească atractivitatea: durata de transport s-a redus cu 10 minute; s-au efectuat anumite legături din Bucureşti Nord spre Oradea şi Bicaz (la trenul IC 531 şi la trenul IC 557), s-a realizat legătura directă cu Galaţi (trenurile 871, 1671, 572 ) şi Făurei, Urziceni (trenul 7032).

În funcţie de traficul înregistrat pe această rută, există posibilitatea reaşezării programului de transport", potrivit CFR Călători.

ÎL ÎNCHIDE SAU NU?
Atitudinea lui Berceanu cu privire la trenul care face legătura între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni s-a modificat de mai multe ori pe parcursul anului trecut. Dacă la inaugurarea acestei rute, în martie 2009, Berceanu era încântat de soluţia găsită, spunând că nu ne costă nimic, la câteva luni după, în mai, anunţa că va închide această linie deoarece merge pe pierderi.

"Linia feroviară Gara de Nord - Otopeni funcţionează pe pierderi, pentru că trenurile circulă aproape goale. Nu atrage suficient trafic. Obligaţia noastră este să ţinem cont de raportul economic şi orice înregistrează pierderi trebuie restructurat sau închis", declara Berceanu pe 12 mai. El nu a precizat când va fi închisă linia respectivă. Trenul merge pe traseul Gara de Nord Bucureşti-Triaj-Chitila-Mogoşoaia-Baloteşti, de unde pasagerii îşi continuă călătoria cu autobuze până la Aeroportul Otopeni. Preţul unui bilet, care acoperă şi transportul cu autobuzul, este de şase lei.

×
Subiecte în articol: economic