x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie S-a lansat ultima emisiune din 2025 pentru titlurile de stat Tezaur

S-a lansat ultima emisiune din 2025 pentru titlurile de stat Tezaur

de Redacția Jurnalul    |    08 Dec 2025   •   14:15
S-a lansat ultima emisiune din 2025 pentru titlurile de stat Tezaur

Ministerul Finanțelor a lansat astăzi, 8 decembrie 2025, cea de-a douăsprezecea ediție a Programului de titluri de stat TEZAUR și ultima din acest an.

În perioada 8 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,40%, 7%, respectiv, 7,40%.  Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 8 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, prin platforma Ghișeul.ro; iar între 8 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar.

De asemenea, între 8 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026, titlurile pot fi achiziționate de la sediul unităților Trezoreriei Statului, iar între 8 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026  în mediul urban și 8 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

 

×
Subiecte în articol: tezaur titluri de stat Tezaur