Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, nu se arată optimist legat de viitorul economic al Europei de Est şi, implicit, a României. Vlădescu a declarat, la Antena3, că "evoluţiile din zona euro de care şi România este legată nu sunt generatoare de optimism. Avem cifre care ne spun că peste două luni va fi mai rău".
Guvernul taie pensionarilor 15% din venit. Pensionarii protestează, sunt nemulţumiţi şi umiliţi, dar, din 2011, o parte din aceştia şi-ar putea recupera pierderile. Potrivit ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, cei cu pensii reduse
ce încasează până la 600 de lei lunar au mari şanse să recupereze o parte considerabilă din sumă, iar cei cu pensii de 600-1.000 de lei ar putea recupera, în 2011, 10% din sumă.
"Principalul indicator care se în considerare în calcule este creşterea economică", spune minstrul Finanţelor. "Pentru anul acesta, luăm în calcul o creştere economică 0 şi sub 0".
Legat de pensiile speciale sau extraordinare, ministrul Vlădescu spune că transferurile pentru 8.000 de oameni cu pensii mari şi foarte mari sunt egale cu cele destinate unui număr de 250.000 de cetăţeni cu venituri obişnuite din România.
Ministrul de Finanţe recunoaşte că, pentru a ridica moralul pensionarilor şi pentru a le asigura un trai decent, o pensie minimă de 350 de lei nu este de ajuns. "Nici 700 nu ar fi suficient, nici 900. Dar atât poate România să le ofere în prezent", spune ministrul.
Citește pe Antena3.ro