x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie VREMURI DE CRIZĂ / Angajaţii nu-l mai aşteaptă pe Moş Crăciun

VREMURI DE CRIZĂ / Angajaţii nu-l mai aşteaptă pe Moş Crăciun

de Daniela Ivan    |    05 Dec 2008   •   00:00
VREMURI DE CRIZĂ / Angajaţii nu-l mai aşteaptă pe Moş Crăciun

Doar 20% dintre angajaţi se aşteaptă să primească în acest an o primă sau un bonus de Crăciun, ca urmare a crizei financiare care a lovit afacerile. În schimb, managerii par mai încrezători, peste 49% spun că vor acorda prime pentru Sărbătorile de iarnă.



Aşteptările românilor în ceea ce priveşte Sărbătorile de iarnă au scăzut dramatic în acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a crizei financiare. Dacă anul trecut peste 53% dintre români se aştepau să fie răsplătiţi de Sărbători cu o primă sau un bonus, în acest an doar un procent de 20% mai aşteaptă cadouri de Crăciun, conform unui sondaj efectuat de BestJobs.ro, pe un eşantion de 8.000 de utilizatori activi. Peste 63% dintre angajaţi consideră criza ca o mare frână pentru afacerile patronilor, care altădată puteau să fie mai generoşi, pentru că şi profiturile lor erau mai mari. Oamenii speră să reuşească să-şi păstreze locurile de muncă şi nu se mai gândesc atât de mult la banii sau tiche-tele-cadou cu care erau obişnuiţi din alţi ani.

GENEROZITATE
Surprinzător, angajatorii sunt mult mai interesaţi să-şi recompenseze salariaţii. Companiile par interesate să-şi ţină angajaţii şi fac eforturi să le ofere şi-n acest an, măcar o petrecere sau un cadou, în cazul în care nu-şi pot permite o primă sau un bonus. Totuşi, peste 49% dintre angajatori sunt dispuşi să ofere de Crăciun o primă sau un bonus angajaţilor, în timp ce numai 23% au afirmat că actualul context economic nu permite astfel de cheltuieli. Cei care nu-şi permit bani, circa 25%, vor da salariaţilor măcar o petrecere de Crăciun sau un cadou. “Criza economică atrage schimbări majore ale politicilor de resurse umane din cadrul companiilor. În condiţiile unor bugete de recrutare restrânse, atenţia angajatorilor se orientează către o mai bună gestionare a resurselor proprii. Nu ar trebui pierdut din vedere faptul că actuala criză economică aduce cu ea şi oportunităţi pentru departamentele HR, care ar trebui să se orienteze în acest moment către atragerea resurselor umane de cea mai bună calitate, astfel creând condiţiile unei accelerări intense odată ce climatul economic revine la normal”, declară Nagy V. Andras, manager BestJobs.

Întârziaţi

Managerii români nu sunt numai generoşi, sunt şi mai puţini prudenţi cu lichidităţile, aplică programe de eficientizare abia când ajung în criză, conform unui studiu elaborat de Roland Berger. “Circa 60% dintre firmele româneşti reacţionează abia la criza de lichiditate. Aceştia intră în programul de restructurare, de reorganizare şi de eficientizare a activităţii doar când ajung în acest stadiu”, a declarat Mihnea Rădulescu, project manager al companiei de consultanţă Roland Berger. El a mai adăugat că, în momentul în care începi un astfel de program atunci când ai ajuns deja la o criză de lichidităţi, lucrurile devin mult mai complicate, numărul măsurilor care pot fi luate este extrem de mic.

×
Subiecte în articol: economic