x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Cuplul Răzvan și Dani și emisiunea ”Te cunosc de undeva”, premiate la gala TV Mania

Cuplul Răzvan și Dani și emisiunea ”Te cunosc de undeva”, premiate la gala TV Mania

05 Dec 2012   •   16:40
Cuplul Răzvan și Dani și emisiunea ”Te cunosc de undeva”, premiate la gala TV Mania
Sursa foto: antena1

Prezentatorii matinalului de la Antena 1, Răzvan și Dani, au fost desemnați drept cel mai bun cuplu de prezentatori tv de publicul revistei TV Mania, în cadrul unei gale desfășurate ieri seară, la Teatrul Bulandra.

Cea mai bună emisiune de divertisment a fost desemnată ”Te cunosc de undeva”.

Gala, prezentată drept ultima care se va mai face vreodată, a stat sub semnul sfârșitului lumii, programat pentru 21 decembrie. Prezentatorul Marius Florea Vizante i-a îndemnat pe oamenii de televiziune prezenți să-și mărturisească sincer gândurile, în special rivalilor, dat fiind că, sfârșitul fiind aproape, nu mai au nimic de pierdut.

Microfonul la care s-au ținut discursurile de acceptare a premiilor a fost dotat și cu un detector de minciuni, un girofar aprinzându-se ori de câte ori vedetele care vorbeau dădeau semne de falsitate.

”Le mulțumesc celor din breaslă care ne susțin să facem o emisiune old school, adică în care ne încălțăm, mâncăm, iubim, ne pupăm fără să mâncăm rahat la televizor”, a declarat Dani, în discursul de acceptare al premiului, fără ca detectorul de minciuni să se declanșeze.

”Nu pentru că vine sfârșitul lumii, dar pentru că vin sărbătorile, vă îndemn pe toți să vă aplaudați unii pe alții, indiferent de televiziunile în care lucrați, pentru că, oricum, facem parte din aceeași industrie”, a spus și prezentatorul emisiunii ”Te cunosc de undeva”, actorul Cosmin Seleși, în discursul de acceptare al premiului, generând însă numai aplauze timide. 

×