Diferențele și asemănările dintre Pilonul 1 și Pilonul 2

Pensia noastră se bazează în momentul de față, pentru cei mai mulți dintre noi, pe sistemul public de pensii, către care cotizăm cea mai mare parte din venitul nostru lunar. Din contribuția de 25% din acest venit, 3,75% merge către Pilonul 2 și 21,25% către Pilonul 1. Contribuția către Pilonul 2 a fost diminuată acum câțiva ani, fiind mai mare inițial. Ea era și programată să crească progresiv, ca o reformă asumată a sistemului public pensii.

Care sunt diferențele între Pilonul 1 și Pilonul 2? Sunt aceste diferențe notabile și în măsură să garanteze o consolidare a pensiei noastre la finalul perioadei de activitate, la retragerea la pensie?

Pilonul 1 de pensii este un sistem care nu presupune acumulare și, deci, nici investiții din sumele care nu se acumulează prin acest sistem. Adică, cea mai mare parte din contribuția noastră la pensia viitoare nu se acumulează într-un cont individual și nici nu se multiplică anual, până la pensie, prin investirea acestor sume de către cel care administrează sistemul, statul în acest caz, prin Casa Națională de Pensii. Este, deci, impropriu să spunem că prin participarea la Pilonul 1 de pensii contribuim la pensia noastră. De fapt, noi contribuim la pensia celor aflați acum în pensie, la pensia noastră vor contribui cei care vin din urmă. În plus, nu putem avea pretenții prea mari de la această pensie din moment ce banii noștri cu care cotizăm lunar nu se multiplică prin scheme inteligente de plasament ci merg direct în consum, plătind direct pensiile celor de acum. Pilonul 1 de pensii are, prin natura sa, probleme structurale evidente și greu de surmontat de către guvernele din toată lumea care aplică acest sistem cu precădere pentru pensia cetățenilor lor: dependența de demografie (rata natalității, speranța medie de viață), emigrația, raportul salariați (persoane active) – pensionari. În plus, în cazul României mai avem și problema unor categorii care, cu sprijin politic consistent, au câștigat o serie de privilegii care îi diferențiază de pensionarii ”de rând” cum ar fi: pensionarea anticipată la vârste foarte reduse, calcularea după o formulă diferită a pensiei, indexarea după o formulă diferită a pensiei, lipsa contributivității etc. Presiunea pe bugetul de stat din care se plătesc aceste pensii este una în creștere și foarte mare, mai ales în perioade de criză / recesiune când trebuie găsite resursele pentru aceste costuri ”fixe” din taxarea unei economii care se contractă semnificativ. Fără o reformă autentică a sistemului public de pensii, situația nu se poate îmbunătăți.

Pilonul 2 de pensii este complet diferit ca sistem. Contribuția de 3,75% se duce într-un cont individual administrat de un administrator privat care este obligat să arate periodic ce se întâmplă cu banii de pensie a clienților săi. În acest fel, se pot face comparații între diferiți administratori și între alte vehicule de acumulare sau economisire. Piața ar trebui să asigure libertate de schimbare / alegere a acestor administratori privați, transferul trebuind să se facă fără costuri semnificative pentru beneficiar. Sistemul este supravegheat de autoritatea constituită în acest sens. Pilonul 2, spre deosebire de Pilonul 1, plasează banii cu care noi contribuim lună de lună în diferite instrumente financiare (mai mult sau mai puțin riscante) și îi multiplică cu rate superioare ratei inflației. Nu ne protejează doar puterea de cumpărare a contribuțiilor peste ani ci și multiplică aceste resurse. La final vom lua mai mulți bani în termeni reali nu doar nominali. Prin plasarea resurselor de capital acumulate, economia privată poate crește și se poate dezvolta. Pilonul 2 este despre investiții nu despre consum. Desigur, o problemă poate fi grija excesivă pentru aceste capitaluri economisite și restricțiile cu privire la unde pot fi investiți acești bani de administratorul pensiilor noastre. Dacă statul vine și obligă acești administratori să plaseze economiile doar în titluri de stat (care au randamente reduse), nici performanța fondurilor nu poate fi extraordinară. În plus, dacă statul vine și impune o serie de condiții de piață greu de surmontat, acestea vor deveni costuri operaționale care vor fi plătite mereu din randamentul oferit de administratori celor care cotizează către aceste fonduri de pensii. Caracterul de obligativitate este și el problematic și apropie oarecum sistemul de Pilonul 1, și el tot obligatoriu.

Cu toate aceste mici inconveniente, Pilonul 2 rămâne o soluție clară la reformarea Pilonului 1. Cu atât mai mult cu cât se potrivește perfect atunci când vorbim de o populație mai puțin educată financiar și capabilă să facă singură propriile plasamente financiare, o populație cu venituri foarte scăzute (pentru care există mereu alte priorități decât economisirea) și o populație concentrată mai degrabă pe consum și nu pe investiții și economisire. În concluzie, apreciem că, în viitor, contribuția la acest pilon ar trebui să crească nu să scadă și el să devină tot mai mult sursa pensiei noastre viitoare.

Prof. univ. dr. Cristian PĂUN