x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primul ”ligru” din România, crescut într-o menajerie fără autorizație, în Suceava, unde este încurajată împerechere între specii

Primul ”ligru” din România, crescut într-o menajerie fără autorizație, în Suceava, unde este încurajată împerechere între specii

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2025   •   21:19
Primul ”ligru” din România, crescut într-o menajerie fără autorizație, în Suceava, unde este încurajată împerechere între specii
Sursa foto: Garda Naţională de Mediu

Activitatea de vizitare a Grădinii Zoologice improvizată din Zăhăreşti, judeţul Suceava, unde poate fi văzut primul exemplar de "ligru" din România, a fost sistată, iar administratorul a fost amendat cu 15.000 de lei, a informat Garda Naţională de Mediu, într-o postare pe pagina de Facebook.

"Grădina zoologică improvizată din Zăhăreşti, judeţul Suceava, găzduieşte câteva sute de animale, majoritatea sălbatice. Printre acestea, găsim un exemplar de 'ligru', animal deosebit de rar, care rezultă din împerecherea a două exemplare de specii CITES, respectiv Leu-mascul (Panthera leo) şi Tigru-femelă (Panthera tigris). Din cele sub 100 de exemplare recunoscute la nivel mondial, unul se află în această menajerie din Suceava", au notat reprezentanţii GNM.



Experţii GNM, în echipă mixtă de la Comisariatul General şi cel Judeţean Suceava, au controlat aşa-numitul colţ zoologic, unde au constatat mai multe nereguli. Astfel, menajeria funcţionează fără nici un fel de autorizaţie de mediu; nu există o fişă de evidenţă a colecţiei de animale; nu există un plan pentru eventuale situaţii de urgenţă; nu există o platformă impermeabilă pentru stocarea deşeurilor de provenienţă animală şi nu există un contract pentru neutralizarea produselor de origine animală. De asemenea, animalele sunt închise în acelaşi spaţiu, pentru a încuraja activitatea de împerechere între specii.

Reprezentanţii GNM au amendat administratorul cu 15.000 de lei şi au impus termene clare pentru intrarea în legalitate.

"Am dispus sistarea activităţilor de vizitare în această menajerie. Este pentru prima oară când GNM se confruntă în teren cu o specie practic nouă de animal, cu o reglementare încă neclară. Tocmai de aceea am făcut apel la instituţii precum ANSVSA, Academia Română sau Autoritatea de Management CITES din cadrul MMAP, pentru cunoaşte mai bine care sunt paşii de urmat. Apelul nostru către potenţialii vizitatori este să nu se lase conduşi de curiozitate într-un loc care nu are nici un fel de autorizaţie pentru a-i primi. Este un loc care poate deveni nesigur şi care nu se supune nici unei norme de autorizare comercială, de mediu sau de alt tip", a atenţionat Garda Naţională de Mediu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: ligru Suceava