x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal în diplomație: fostul viceconsul Tamila Cristescu, reacție vulgară pe Instagram la adresa Oanei Țoiu

Scandal în diplomație: fostul viceconsul Tamila Cristescu, reacție vulgară pe Instagram la adresa Oanei Țoiu

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2025   •   22:37
Scandal în diplomație: fostul viceconsul Tamila Cristescu, reacție vulgară pe Instagram la adresa Oanei Țoiu
Sursa foto: Tamila Cristescu

Tamila Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, a reacționat public după ce a fost rechemată din funcția de viceconsul al României la New York, în urma unei decizii semnate de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

Tânăra a postat pe rețelele sociale o fotografie cu un mesaj ofensator, adresat direct ministrei, însoțit de comentariul ironic „From NY with love”.

Decizia rechemării vine în contextul unui proces amplu de reformă inițiat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care vizează profesionalizarea numirilor în rețeaua diplomatică și consulară. Potrivit Oanei Țoiu, măsura nu a avut legătură cu apartenența politică a Tamilei Cristescu, ci a fost luată pe fondul mai multor sesizări și reclamații interne.

„În decizia de rechemare nu a contat nicio legătură de rudenie sau afiliere politică. Existau mai multe petiții și semnale din minister legate de această numire”, a declarat Oana Țoiu la un post de televiziune.

MAE: Numirile trebuie să se bazeze pe competență

Ministerul de Externe a transmis, printr-un comunicat, că rechemarea se înscrie în strategia de întărire a capacității instituționale și de garantare a unui corp diplomatic bazat pe criterii profesionale clare:

„Obiectivul asumat presupune ca numirile și trimiterile la post să fie bazate pe competență și profesionalism, în cadrul unui proces de evaluare și reformă demarat la nivelul MAE.”

Controverse legate de numirea în funcție

Numirea Tamilei Cristescu în funcția de viceconsul a fost contestată public, mai ales de opoziție. Deputatul USR Alexandru Dimitriu a acuzat lipsa de experiență a acesteia, afirmând că a fost numită în funcție la doar 23 de ani, fără pregătire diplomatică, după ce fusese detașată de la Primăria Sectorului 4, unde ocupa un post de referent relații.

„Este o nouă dovadă a disprețului față de meritocrație în administrația publică”, a transmis Dimitriu.

Reacția din online: mesaj jignitor la adresa ministrei

După ce a fost informată de rechemare, Tamila Cristescu a postat o fotografie în care poartă un tricou cu un mesaj vulgar, etichetând-o direct pe Oana Țoiu. Postarea a fost rapid distribuită online, stârnind reacții și critici privind comportamentul public al unui fost reprezentant consular.

Deocamdată, Tamila Cristescu nu a oferit o reacție oficială în afara postării de pe rețelele sociale.

×
Subiecte în articol: tamila cristescu