x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investigaţie în interiorul Amazon pentru scurgerea de informaţii confidenţiale

Investigaţie în interiorul Amazon pentru scurgerea de informaţii confidenţiale

17 Sep 2018   •   13:44
Investigaţie în interiorul Amazon pentru scurgerea de informaţii confidenţiale

Amazon anchetează posibilitatea ca angajaţii să ofere informaţii confidenţiale despre vânzări în schimbul unor sume de bani, în mod special în China, notează The Guardian.

Angajaţii oferă informaţii interne, prin intermediari, către comercianţi independenţi care vând produse Amazon pe site-urile lor, în schimbul banilor. Practica încalcă politica Amazon, deşi este comună în China, unde numărul comercianţilor este în creştere, iar angajaţii Amazon au salarii mici.

Amazon a confirmat că desfăşoară o investigaţie. “Ne menţinem angajaţii la un standard etic înalt şi oricine acţionează împotriva codului se va confrunta cu penalităţi disciplinare, inclusiv concediere şi posibile penalităţi legale.”, potrivit companiei.

De asemenea, Amazon verifică posibile scurgeri de informaţii confidenţiale în SUA.

×