Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De multe ori, ne dorim că lucrurile să meargă mai bine, să avem mai multe resurse, să fim mai mulțumiți. Pentru acest motiv, încercăm să căutăm soluțiile cele mai bune pentru ceea ce facem.
Industria fondurilor de investiții se confruntă cu o relativă stabilitate a impozitării câștigurilor în ultimii ani. Impozitul este de 10% pe câștigul obținut din operațiunile de răscumpărare de unități de fond, indiferent de perioada de deținere a acestora, iar pentru sume mai mari de 12 salarii minime brute pe țară investitorul trebuie să plătească și o contribuție de asigurări sociale de sănătate, care este limitată la 10% din salariul minim pe economie.
Putem spune că avem un sistem de impozitare destul de relaxat – chiar dacă unii ar afirma că sistemul de declarare este unul complicat. Eu pot să afirm că nu este complicat, dar pentru acest aspect trebuie citite câteva instrucțiuni de completare sau câteva prevederi din Codul Fiscal.
Cu toate acestea, constatăm că, față de alte popoare din Europa, în România există doar în jurul a 320.000 de investitori în fondurile de investiții. Numărul acesta este destul de mic în comparație cu alte țări din Europa și ne întrebăm dacă nu cumva o soluție pentru creșterea acestui număr ar trebui avută în vedere de autoritățile din domeniul fiscal.
Așa încât exercițiul nostru de astăzi pleacă de la situația în care impozitul ar putea fi diferit decât cel de acum, din punctul de vedere al aplicabilității. Nu ne referim la nivelul impozitului, ci încercăm să determinăm dacă nu cumva o modalitate diferită de aplicare ar crește numărul investitorilor în industria fondurilor de investiții. O să explorăm două ipoteze diferite de impozitare:
1) Situația în care investitorii nu ar mai trebui să își declare singuri câștigurile și să plătească în consecință, transferând către societatea de administrare plata impozitului.
2) Situația în care ar exista un impozit diferențiat pentru deținerile de unități de fond o perioadă mai mare.
Citește pe Antena3.ro
Din rațiuni de timp și spațiu, astăzi ne vom opri asupra ipotezei numărul 1, urmând ca în Jurnalul Bursier următor să atingem și ipoteza nr. 2, pe care personal o consider o soluția ideală.
Astăzi – câștigul obținut în anul anterior se declară și se plătește în anul următor. Termenele au fost de multe ori modificate în ultimii doi ani și cred că s-a creat o ușoară confuzie. Pe scurt, termenul inițial pentru declarație și plată a fost 15 martie, dar acesta a fost prelungit până la 31 iulie anul acesta. Motivele prelungirii de către autoritățile fiscale probabil că sunt multiple, însă din punctul de vedere al investitorului care a obținut în anul anterior un câștig (sau a suferit o pierdere) și care trebuie să completeze declarația unică și să plătească impozitul corespunzător câștigului – este de avut în vedere dacă reținerea la sursă de către societatea de administrare a investițiilor nu ar fi o modalitate mai ușoară.
Pe scurt, în ipoteza de la punctul nr. 1 de mai sus – investitorul nu mai trebuie să aibă grija primirii fișei de portofoliu, pe care să o anexeze la declarația unică și pe care să o aibă în vedere la plata impozitului pe câștig și a contribuției de asigurări sociale de sănătate. Viața investitorului ar fi mai simplă în acest caz, pentru că obligația calculării, reținerii și plății impozitului către statul român ar fi transferată societății de administrare.
Însă există și un inconvenient al acestei situații. În ipoteza avută de noi în vedere, o asemenea modalitate (care a mai fost practicată în România la începutul anilor 2000) nu poate să ia în calcul și eventualele pierderi ale unui investitor care astăzi se pot deduce din câștigul obținut.
Un calcul scurt arată în felul următor:
Pentru un câștig de 100 de lei (la fondul A) și o pierdere de 30 de lei (la fondul B) – astăzi impozitul se plătește la diferența dintre câștig și pierdere – adică la 70 de lei, impozitul fiind 7 lei.
În schimb, pentru ipoteza noastră de astăzi, impozitul s-ar aplica la suma de 100 de lei, fără a lua în calcul pierderile de la fondul B. Prin urmare, impozitul ar fi de 10 lei.
Încă o precizare înainte de a ne apropia de final. Ipoteza noastră din Jurnalul Bursier de astăzi are în vedere situația în care investitorii ar avea sume investite în două fonduri de investiţii, administrate de societăți de administrare diferite, caz în care nu poate exista un schimb de informații de la o societate de administrare la alta. Facem această mențiune întrucât ipoteza noastră poate genera și situația în care aceeași societate de administrare are un investitor în două fonduri de investiții de pe urma cărora înregistrează câștig la un fond și pierdere de la alt fond și se poate cunoaște câștigul net
În concluzie – în opinia mea, poate că cel mai avantajat în ipoteza nr. 1 este statul român, care nu ar mai accepta pierderile din totalul câştigului. Avantajul investitorului ar fi legat de lipsa birocratizării în raport cu statul român, fiind astfel absolvit de obligația completării și plății impozitului pe câștigul obținut.
Până la analiza ipotezei numărul 2, nu uitați că 31 iulie este data-limită pentru depunerea declarației unice și a plății impozitului corespunzător.
Horia Gustă,
Director General - Certinvest
