x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Statul se modernizează cu bani de la UE

Statul se modernizează cu bani de la UE

de Paul Barbu    |    18 Mar 2016   •   13:47
Statul se modernizează cu bani de la UE

S-a dat startul la semnat contracte pentru proiecte în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Locale (MDRAP). România are la dispoziţie 658 de milioane de euro pentru perioada 2014-2020, bani ce vor fi folosiţi pentru a moderniza şi eficientiza administraţia publică. Suma este de aproape trei ori mai mare decât cea alocată în perioada 2007-2013, când România a reuşit să absoarbă fondurile euro-pene în proporţie de 98%. Astfel că primii beneficiari ai acestui program au fost Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor (MMAP) cu două contracte în valoare de 22,8 milioane de lei, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu un contract în valoare 31,8 mili-oane lei şi MDRAP cu un alt contract de 37,1 milioane lei.

Valoarea totală a celor patru proiecte pe care autorităţile din România le vor derula în viitorul apropiat este de 91,7 milioane de lei.

×