x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Aproape jumătate dintre angajații din construcții au venituri lunare de până la 10.000 lei

Aproape jumătate dintre angajații din construcții au venituri lunare de până la 10.000 lei

22 Feb 2022   •   14:57
Aproape jumătate dintre angajații din construcții au venituri lunare de până la 10.000 lei
Sursa foto: Hepta

Circa 46% dintre angajații din construcții câștigă între 4.000-10.000 de lei pe lună, situându-se în topul domeniilor cu cele mai mari salarii din România, arată un studiu al platformei eJobs.ro.

"Domeniul construcţiilor a fost unul dintre puţinele care au reuşit să sfideze pandemia, alături de IT, Telecomunicaţii sau Retail. Acest sector nu numai că nu a stagnat, dar a înregistrat şi creşteri pe tot parcursul primilor 2 ani de pandemie. Criza însă se vede pe alte paliere în acest domeniu, spre exemplu, în lipsa acută de forţă de muncă. Doar în acest moment, sunt peste 3.200 de locuri de muncă", arată analiza. 

Cei mai căutați sunt muncitorii, ale căror salarii sunt de 2-3 ori mai mari față de media națională. 
"Un sudor câştigă în medie 4.000 de lei net, dar, în anumite cazuri, aceşti specialişti pot câştiga şi 2.000 de euro lunar. Cu toate că facilităţile fiscale introduse la finalul lui 2018 au atras mai mulţi candidaţi spre acest sector, nevoia de forţă de muncă este în continuare cu mult peste numărul de candidaţi disponibili pe piaţă, motiv pentru care importul de forţă de muncă e o soluţie frecventă pentru acoperirea deficitului de personal", spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România.

Cee mai mari salarii sunt pentru funcţia de director general 34.000 lei, manager IT 32.000 lei, director economi- 25.000 lei, senior project manager 25.000 lei şi director tehnic 25.000 lei.

În domeniul construcțiilor, un inginer de proiectare poate ajunge la 20.000 lei, un inginer structuri construcţii 20.000 lei, inginerul mecanic 18.250 lei, inginer instalaţii 17.719 lei, operator macara 15.750 lei, arhitect 13.500 lei, muncitor calificat 12.000 lei, instalator/montator ţevi 12.000 lei, zidar 11.670 lei şi inginer topograf 11.000 lei.

Circa 34,5% dintre angajații în construcții câştigă între 4.000-7.000 de lei net/lună, 11,2% câştigă între 7.000-10.000 lei lunar, 3,2% câştigă peste 10.000 lei. Aproximativ 48,2% câştigă între 2.000-4.000 de lei net şi 2,9% câştigă sub 2.000 de lei/lună.

Localitățile cu cele mai mari salarii medii nete din construcţii sunt: Bucureşti 5.000 lei, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea şi Iaşi 4.000 lei. Cele mai mici venituri sunt: Cernavodă 2.500 lei, Alexandria 2.365 lei, Fălticeni 2.300 lei, Videle 2.200 lei şi Paşcani 2.000 lei.
 

×
Subiecte în articol: salarii constructii