x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Locuri de munca. Miele a început recrutările! Oferă joburi pentru divizia de software

Locuri de munca. Miele a început recrutările! Oferă joburi pentru divizia de software

18 Aug 2015   •   18:05
Locuri de munca. Miele a început recrutările! Oferă joburi pentru divizia de software
Sursa foto: miele.ro

Locuri de munca. În această perioadă, Compania Miele Tehnica se extinde prin deschiderea unei divizii de dezvoltare software la Braşov. În cadrul acesteia, vor fi realizate programele software pentru o gamă extrem de variată de electrocasnice şi produse profesionale Miele.

Noul departament va creşte succesiv, în mai multe etape, în funcţie de nevoile viitoare ale companiei, potrivit bzb.ro.

Miele Tehnica a fost fondată în 2008 şi este parte a firmei Miele, Germania. Sediul central al companiei este în Gütersloh, Westfalia, Germania. Grupul german Miele a construit de la zero fabrica de la Braşov în care a investit 24 de milioane de euro şi pe care a inaugurat-o în septembrie 2009. Aici Miele produce componente pentru toată aparatura Miele.

Construcţia fabricii de subansambluri pentru aparatura electrocasnică a început la finalul lui 2008, după ce germanii au achiziţionat un teren de 13,4 hectare în parcul industrial Feldioara – Hălchiu. Compania braşoveană a încheiat anul trecut cu afaceri de 154,33 milioane de lei (peste 35 de milioane de euro), valoarea apropiată de afacerile desfăşurate în anul anterior, în timp ce profitul s-a restrâns cu o treime, de la 13,21 milioane de lei la 9,42 milioane de lei.

La Braşov, cei 200 de angajaţi produc subansambluri electronice pentru electrocasnicele Miele. Miele este liderul mondial în furnizarea de aparate electrocasnice de înaltă calitate. La acestea se adăugă produsele profesionale - maşini profesionale de spălat vase, de uscat rufe, precum şi aparatura profesională de curăţare şi dezinfectare pentru uz medical şi de laborator.

Compania, fondată în 1899, deţine 8 unităţi de producţie în Germania şi câte o fabrică în Austria, Romania, Cehia şi China.

×
Subiecte în articol: miele joburi locuri de munca