Începând cu 1 iulie 2024, salariul minim brut pe ţară va creşte la 3.700 de lei, astfel cei care vor angaja zilieri vor scoate mai mulţi bani din buzunar, conform legii privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.
Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, intrată în vigoare la 15 aprilie 2011, reglementează remuneraţia brută primită de cei care exercită activităţi cu caracter ocazional care trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea pe oră a salariului minim brut pe ţară.
Salariul minim brut pe ţară va creşte la 3.700 de lei, conform Hotărârii Guvernului nr. 598/2024. Astfel, remuneraţia orară pentru zilieri va creşte de la 19,960 lei pe oră la 22,024 lei pe oră.
Costul orar al zilierilor este unul brut, ulterior se reţine impozit în cotă de 10% şi contribuţii la pensie în cotă de 25%.