x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Pensionarii cărora le vor crește veniturile din toamnă. Ce spune președintele Casei Naționale de Pensii Publice

Pensionarii cărora le vor crește veniturile din toamnă. Ce spune președintele Casei Naționale de Pensii Publice

de Redacția Jurnalul    |    18 Iul 2023   •   13:30
Pensionarii cărora le vor crește veniturile din toamnă. Ce spune președintele Casei Naționale de Pensii Publice
Sursa foto: StefanRadosavljevic/Getty Images/iStockphoto

Unor pensionari le vor crește veniturile din această toamnă.

„Actuala legislație a pensiilor, Legea 263/2010 care este în vigoare de la 1 ianuarie 2011, cât și legile anterioare, Legea 19/2000 care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2001, au acumulat anumite inechități de-a lungul timpului. Aceasta și pentru că Legea 263 a fost modificată de foarte multe ori, iar modificările au produs efecte în viitor, neavând retroactivitate. Astfel beneficiile care s-au introdus de-a lungul timpului au fost în favoarea unor categorii de pensionari și în defavoarea celorlalte categorii de pensionari care au ieșit la pensie înainte de adoptarea reglementărilor”, spune Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Noi principii de calcul au fost introduse în legislația pensiilor. 

„Noua legislație ar trebui să elimine în pricipal aceste inechități și pot să vă spun niște principii care sperăm a fi luate în calcul în noua lege a pensiilor: în primul rând mă refer la introducerea unei noi formule de calcul, atât pentru pensiile noi care intră în plată, cât și pentru pensiile aflate în plată. În primul rând această formulă de plată trebuie să elimine indicele de corecție care a avut o menire când a fost înființat, a fost foarte clar definit și a funcționat până în momentul când contribuțiile s-au mutat de la angajator la angajat”, a mai explicat acesta.

Noua formulă va elimina inechitățile din sistem. 

„Acolo trebuia ponderată formula indicelui de corecție cu această schimbare, dar acest lucru nu a avut loc. În momentul de față coeficientul de corecție este de 1,41 și a beneficiat o anumită parte de pensionari, ceilalți beneficiind de un indice de corecție diferit. Și aici s-au creat aceste inechități. Acum vorbim despre introducerea unor noi reguli de indexare a pensiilor”, a afirmat Daniel Baciu la România TV

×
Subiecte în articol: pensionari pensii CNPP daniel baciu