Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, Marinel Henteş, spune că circa 450 de angajaţi ar putea să fie disponibilizaţi, conform notificărilor făcute de 7 companii.
Concedierile vin pe fondul scăderii industriei auto în toată Uniunea Europeană și mai ales Germania – principala piață pentru firmele din vestul României.
"Au fost anunţate mai mult de 450 de disponibilizări în sectorul industriei automotive, în contextul în care s-au redus foarte mult comenzile pentru maşinile electrice. Aceste informaţii le am din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii, care ne notifică, potrivit legii, în perioada de preconcediere, adică în perioada aceea în care ei îşi pregătesc un număr de concedieri colective", a spus Henteş, potrivit Agerpres.
Până în prezent, doar una dintre companii a recurs la concedieri, fiind afectaţi 97 de salariaţi, care şi-au depus dosarele de şomaj.
Directorul AJOFM spune că o mare parte dintre cei concediaţi ar putea fi preluaţi de alte companii cu acelaşi profil, care încă mai caută personal şi s-au arătat interesate de disponibilitatea persoanelor rămase fără loc de muncă.
Rata şomajului în judeţ este de 1,4%, una dintre cele mai mici din ţară.
Platforma AJOFM Arad arată că sunt disponibile 789 de locuri de muncă la 199 de angajatori, cele mai multe în domeniile transporturi, construcţii, automotive şi comerţ, transmite Antena3 CNN.