Pierderea locului de muncă sau intrarea la apă a veniturilor determină tot mai mulţi români să caute o nouă sursă de câştig. Soluţia pentru o mare parte dintre aceştia este să se alăture reţelelor de vânzări directe, sub umbrela cărora pot acţiona ca un mic antreprenor, cu încasări lunare de zeci de mii de euro.
Reprezentanţii din industrie au vorbit pentru Income Magazine despre cum au ajuns din nou la modă vânzările din uşă în uşă, celebre la noi în anii '90, şi ce avantaje prezintă acest sistem pentru cei care vor să fie propriul lor şef.
„Am avut într-o zi încasări de 1.160 de dolari”, îşi aminteşte Mândruţa Babulea de cel mai bun rezultat din activitatea sa de doi ani ca distribuitor Herbalife. Se întâmpla la sfârşitul lunii septembrie 2010, când un unchi, un călugăr în vârstă de 70 de ani de la Piatra Neamţ, a invitat-o să promoveze produsele companiei la Vatra Dornei. „Media de vârstă a celor prezenţi era de 70 de ani. Credeam că nu voi vinde nimic”, povesteşte Mândruţa Babulea. A fost, aşadar, surprinsă să vadă cum de a doua zi comenzile au început să curgă. „Am primit de la cine nu mă aşteptam. Nu au luat neapărat produse de slăbit. Au cumpărat Omega 3, pentru circulaţie bună, suplimente alimentare. Atunci am învăţat că nu trebuie să ai prejudecăţi”, adaugă Babulea, precizând că astfel a ajuns să câştige peste 1.000 de dolari pe lună. Veniturile unui distribuitor, ajuns la nivelul de sponsor, una din treptele ierarhiei din organigrama Herbalife, pot fi chiar de 30.000 de dolari pe lună. Și asta pentru că, pe lângă încasările directe din vânzarea de produse, beneficiază şi de venituri indirecte, ce provin din atragerea de noi distribuitori în reţea, şi din drepturi de autor.
Citeste mai mult despre o nouă sursă de câştig
Citeste si
Un job în Marea Britanie?
Cum arată profilul candidatului care îşi caută de muncă în Romania
Discriminarea la locul de muncă
Secretul promotiei "2+1 gratis"