x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vești bune pentru mame. Indemnizația lunară ar putea fi majorată

Vești bune pentru mame. Indemnizația lunară ar putea fi majorată

de Redacția Jurnalul    |    18 Iun 2023   •   17:40
Vești bune pentru mame. Indemnizația lunară ar putea fi majorată

Indemnizația lunară pentru mame ar putea crește, potrivit unui proiect de lege depus la Camera Deputaților.

Astfel, cuantumul minim al acesteia nu poate fi mai mic de 60% din  salariul minim brut pe țară garantat în plată. Totodată, cuantumul maxim nu poate depăși 12.000 de lei, adică de 4 ori valoarea salariului mimim brut pe ţară garantat în plată, față de maximul de 8.500 de lei cât este în prezent, potrivit alba24.ro.

"Dacă vorbim de indemnizaţia minimă de creştere a copilului, calculul acestei indemnizaţii se face prin înmulţirea unui coeficient de 2,5 cu indicatorul social de referinţă.

Am considerat că trebuie totuşi să raportăm această indemnizație minimă la un indicator care are o evoluție de la an la an și anume salariul minim. Şi atunci propunem o metodă de calcul care presupune aplicarea unui procent de 60% din salariul minim pe economie.

Aşadar, dacă este să aplicăm la salariul minim actual, de 3.000 de lei, indemnizaţia minimă ar ajunge la un cuantum de 1.800 de lei, în loc de 1.495 de lei", spune deputatul de Alba, Alin Ignat, inițiatorul proiectului.

Este vorba despre indemnizația de  creștere a copilului sub vârsta de 2 ani. 

Însă cuantumul alocației lunare pentru copiii cu vârste sub 18 ani este de numai 256 de lei, ceea ce reprezintă o bătaie de joc la adresa românilor, și asta în condițiile în care autoritățile se declară îngrijorate de scăderea natalității.

 

×
Subiecte în articol: indemnizatie mame copii