D. Ilariu Ciuceanu, proprietarul depozitului de vinuri din str. Atelierului No. 2, a fost, astă-noapte, victima unui furt, săvârşit în împrejurările următoare: Un băiat din prăvălie, Ilie Mohor, în lipsa dlui Ciuceanu, a furat din tejghea suma de 380 lei, în hârtii, pe care le-a ascuns după un butoi. Când d. Ciuceanu a sosit la prăvălie şi a văzut lipsa banilor, a bănuit imediat că furtul a fost săvârşit de băiatul din prăvălie. Acesta, luat din scurt, a făcut mărturisiri complete.
Un nou sistem de pungăşie
Cunoscutul pungaş Nicolae Stan, zis Ţăgae, are meritul să fi inaugurat un nou sistem de pungăşie, necunoscut până acum poliţiei. Însoţit de concubina lui, Ioana Rădulescu, Nicolae Stan Ţăgae, după ce îşi alegea victima printre cumpărătorii de haine vechi, se apropia de ea şi spunea: “- Ascultă, dle, te văd că nu eşti tocmai fecior de bani gata şi vreau să îţi fac un serviciu, căci ştiu că îmi vei da şi mie ceva. Eu sunt servitor la o cucoană căreia i-a murit bărbatul şi care vrea să dea de pomană hainele răposatului. Decât să le ia altul, mai bine să-ţI dea dumitale un costum, căci sunt nou-nouţe.” Nicolae Stan Ţăgae, care ştia mai bine ca oricine că era greu să fie refuzat de cineva, când îi oferea un asemenea chilipir, lua pe victima convinsă şi o ducea într-un gang.. Acolo, Ţăgae se apropia de el căruia îi promisese hainele şi îi spunea pe şoptite: “- Bagă de seamă ca cucoana să nu te vadă aşa gătit cum te afli, că atunci nu-ţi dă haine. Mai aranjează-te şi d-ta în aşa fel ca să pari mai mult a golan”. Şi zicând acestea, Ţăgae îi îndesa pe cap pălăria, îi scotea hainele şi le aşeza în neregulă, îi prindea panatalonii strâmb, adică îl aranja pe bietul om până când îi şterpelea de prin buzunare tot ce avea şi apoi îi spunea să urce sus la cucoană. Se înţelege că Ţăgae avea toată grija să dispară apoi. Aşa a înşelat pungaşul pe un biet cumpărător de haine vechi, Marcu Peritz, din strada Spaniolă, care credea că a găsit şi el mijlocul să cumpere haine fără să dea bani şi căruia i-a furat un portofel cu 110 lei şi tot aşa a fost înşelat de Ţăgae Rubin Avram, din strada Ţepeş Vodă, căruia pungaşul i-a furat din buzunare 27 de lei şi o medalie a expoziţiunii. Sosind aceste două reclamaţii la poliţie, pungaşul a fost aresta ieri şi înaintat parchetului.
Încercarea de sinucidere din strada Cuza Vodă
În strada Cuza Vodă, în dreptul casei cu No. 57, a fost găsită, aproape în nesimţire, servitoarea Maria Păun Oprea, în etate de 19 ani, cu domiciliul pe acea stradă. Nenorocita fată, nu se ştie din ce motive, a încercat să se sinucidă, bând o mare cantitate de spirt denaturat. Cu toate ajutoarele date de internul salvării, nenorocita servitoare nu şi-a putut reveni din starea în care se afla aşa că a trebuit să fie dusă la spitalul Filantropia, unde se află internată.
Din “Dimineaţa”, 11 iunie 1913; texte selectate de Tudor Cireş