x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani. Sfârşitul tragic al baletistei Florinetta

Acum 100 de ani. Sfârşitul tragic al baletistei Florinetta

de Magda Cristina Ursache    |    06 Apr 2013   •   12:29
Acum 100 de ani. Sfârşitul tragic al baletistei Florinetta

În cercurile artistice se discută cu aprindere modul nemaipomenit de tragic în care şi-a dat sfârşitul baletista Florinetta, una din frumuseţile cele mai uimitoare ale lumii. Se spune că moartea ei nu e datorată unui simplu accident, ci că a fost îndelung premeditată de pictorul Marcello. Gelozia acestui maestru al penelului nu mai cunoştea margini de când Florinetta părăsise cuibul lor de amor, pentru a se azvârli în braţele prinţului Jerome, unde, dacă n-a găsit glorie, a avut însă lux şi aur. Toate peripeţiile acestei iubiri – care s-a încheiat cu cea mai fioroasă moarte din câte a gândit vreodată un creier chinuit de gelozie – se pot vedea cu începere de azi la Cinema „Titanic” din sala Eforiei, sub titlul de „Amor şi aur”. 

Cavalerul Zacconi, otrăvit... la cinema
Marele artist italian, Cavalerul Ermette Zacconi, pe care publicul Capitalei a avut ocazia a-l admira în mai multe rânduri în turneele sale, apare pentru prima dată astăzi pe pânza cinematografului „Lux” din strada Doamnei, în cea mai de seamă creaţie a sa, drama „Otrăvit”! Jocul desăvârşit al lui Zacconi, în această mişcătoare dramă, şi mai cu seamă moartea eroului din ultimul act, vor lăsa o adâncă impresie în public.

Nefericirea din strada Triumfului
Copila Elenuţa Petrescu, de doi ani şi jumătate, din strada Triumfului No. 52, a fost călcată de o căruţă ce trecea în goana mare pe acea stradă. Roţile căruţei i-au cauzat la abdomen o atât de serioasă rană, că, într-o stare disperată, mica victimă a fost transportată la spitalul de copii. Căruţaşul a fost arestat.

Proprietarul unei turnătorii s-a sinucis pe strada... Turnătoriei
Ieri dimineaţă, pe la orele 9 şi jumătate, în strada Turnătoriei No. 42, a încercat să se sinucidă, trîgându-şi un glonte de revolver în tâmpla dreaptă, un anume C. Periferd, proprietarul turnătoriei de la No. 41, din aceeaşi stradă. Asupra acestei încercări de sinucidere aflăm următoarele: C. Periferd este supus austriac şi a venit în Capitală din Viena, acum câţiva ani, când a înfiinţat fabrica de turnătorie de ţinc (zinc – n.n.). Afacerile, la început, îi mergeau admirabil, ceea ce a făcut să dea o extindere mai mare fabricii. În ultimul timp, însă, din cauza crizei, se găsea întro situaţiune financiară disperată, şi din această cauză a luat funesta hotărâre de a-şi pune capăt zilelor.

Sinucigaşul a murit pe patul spitalului
Azi dimineaţă, pe când se afla în camera sa de dormit şi lăsase vorbă să nu fie deranjat de nimeni, nefericitul fabricant a luat dintr-un sertar un revolver de calibrul No. 9 şi şi-a tras un glonte în tâmpla dreaptă. Periferd a căzut pe scânduri, într-un lac de sânge, şi a fost ridicat şi dus la Spitalul Colentina de către mai mulţi lucrători, care au fost alarmaţi de zgomotul produs de detunătura armei. Aseară, pe la orele 7 şi jumătate, nefericitul Periferd a încetat din viaţă.

Din „Dimineaţa”, 6 aprilie 1913; texte selectate de Magda Cristina Ursache

×
Subiecte în articol: acum 100 de ani fapt divers