“Astăzi e ziua ta...”: Cecilia Bârbora

“Cred că trebuie să luăm fie­care zi aşa cum ne-o dă Dumnezeu. Am avut o copi­lărie fericită, o adolescenţă liniş­tită, după 30 de ani, o peri­oa­dă cu multe realizărişi acum pot spune că am profesia pe care mi-am dorit-o...”, mărturisea actriţa. Cecilia Bârbora împlineşte astăzi 45 de ani.

“Îmi sărbătoresc ziua prin mun­că. Am patru spectacole la Teatrul Naţional, apoi sînt filmările care reîncep la 15 mai la un film în regia lui Şerban Marinescu. Sînt foarte ocupată şi mă bucur foarte tare pentru că urăsc să stau şi să nu am ac­ti­vitate. Pentru mine, să lucrez este cel mai mare cadou. Aniversez o vîrstă rotundă pe care nu o simt ab­solut deloc. Dacă scriu cifra pe hîrtie mă sperii. Încerc să rămîn undeva cu 20 de ani în urmă, la vîrsta aceea. Mintea rămîne aceeaşi, dar materia din care sîntem făcuţi... Sînt o femeie fericită, am o familie extraordinară, îmi iubesc absolut toată familia – părinţii, fratele, nepoţelul, soţul, care este un om absolut minu­nat. Sîntem de 23 de ani împreună şi anul acesta am sărbătorit 18 ani de căsnicie. Nici nouă nu ne vine să cre­­dem. Cred că dintotdeauna mi-am do­rit să fiu actriţă. Mi-am dorit să fac asta poate pentru că şi mama mea cînd era însărcinată asculta Teatrul Radiofonic, poate pentru că bunicul meu îmi recita «Trei, doam­ne, şi toţi trei». Cred că din burta mamei mele mi-am dorit să de­vin actriţă. Am acceptat să joc numai roluri pe care le-am simţit. În secunda în care citesc un text, fie el din teatru sau din film, dacă simt că nu vizuali­zez personajul la lectură atunci îl refuz. Nu pot să uit debutul meu cu «Ia­cob», nu pot să uit «Senatorul Melcilor», «Această lehamite». La toamnă aştept o premieră care pentru mine va fi extraordinar de importantă pentru că este un rol pe care îl iubesc enorm, un film la care ţin foarte mult. «Marilena» se nu­meşte filmul, în regia lui Mircea Da­nieluc, iar eu sînt Marilena. Este un film pe care l-am făcut acum un an şi pe care îl aştept cu mare nerăb­dare.

Dacă privesc în urmă, mă felicit pentru o anumită consecvenţă. Cu fiecare rol mi-am dorit să urc cîte o treaptă. Dacă aş lua-o din ’95 în­coa­ce, după «Senatorul Melcilor», cînd în România au apărut o sumedenie de lucruri, poate că aş şti să-mi vînd mai bine imaginea. Pentru că eu nu am făcut absolut nimic. M-am considerat o actriţă în adevăratul sens al cuvîntului şi cînd spun asta mă refer pur şi simplu la faptul că nu am făcut nimic din ce nu am vrut să fac. Am ales să merg pe drumul ăsta, să păstrez o anumită calitate a lucru­rilor pe care le-am făcut. Sper că am ales bine, şi asta se va vedea în timp.

Îmi doresc să fiu eu însămi... cu toate că-mi vine greu, pentru că la ora actuală există un amestec de valoa­re şi nonvaloare care te sperie. Toată lumea vorbeşte despre asta, dar ni­meni nu face nimic...”