Astăzi e ziua ta, Constantin Abăluţă

A debutat la 26 de ani cu un volum “slab”, aşa cum mărturiseşte. Între 30 şi 50 de ani a experimentat vreo douăzeci de volume (publicate) şi aproape tot atâtea nepublicate; s-a lăsat de arhitectură, devenind scriitor liber profesionist; a tradus poezie şi proză din marii autori francezi, englezi şi americani. Între 50 şi 60 de ani a început să-şi găsească tonul original în context naţional (spun unii şi internaţional). Iar după 60 de ani şi-a dat marile volume de poezie, proză, teatru, inventând acel insolit minimalist numai al său. Poetul, prozatorul, dramaturgul, traducătorul şi criticul literar, Constantin Abăluţă împlineşte astăzi 76 de ani. La mulţi ani!

“Dee Domnul ca miracolul surprins de scriitor să i se reveleze cumva şi cititorului”
La vârsta sa, cele 365 de zile ale anului au puteri înjumătăţite
“Miraculos e momentul în care cărţi de mult timp proiectate în subconştientul tău şi rândurile lor încep brusc să se-nşiruie şi nu se mai opresc decât odată cu sfârşitul unui text care constaţi că-ţi aparţine. Între două aniversări ale zilei mele de naştere iată că două cărţi (una de poeme şi alta de proză) au venit să bombardeze monitorul computerului meu.

O carte de proză este, printre altele, o călătorie şi un bilanţ. O ocazie să vedem cum timpul trece, cum avansăm în vârstă şi copilăria ne rămâne mereu mai departe, prezentul devine de neînţeles, realitatea se apropie tot mai mult de vis, un vis în care noi apărem oriunde şi dispărem oricând. Toate cele trăite încep să se-nvălmăşească-n amintire, încurcând timpurile şi locurile, angrenând persoanele într-o rocadă neaşteptată.

De data asta, pe primele locuri în ceea ce priveşte transformările şi dezlocuirile, s-au insinuat amintirile cu femei. Femeile din viaţa mea. Ale mele sau ale altora. Ale prietenilor, cunoscuţilor, vecinilor. Ori ale nimănui: pur şi simplu femei zărite o clipă, în tramvai ori în tren, pe-o pajişte însorită la munte.

Plutitoare cioburi de viaţă, camee fugitive, femeile apăreau pe-un ecran al minţii mele atunci când mă aşteptam mai puţin, întrerupându-mă când scriam sau citeam, ori zoream spre supermarket foşnindu-mi în buzunar lista de cumpărături pe care mi-a dat-o soţia.

Cele de mai sus au fost trăirile care – în lunga mea convalescenţă în urma unei operaţii reuşite şi-a unei contaminări şi mai reuşite cu o bacterie rebelă – m-au dus la scrierea volumului FEMEI RăSPÂNTII IMPREVIZIBILE, roman-graffiti alcătuit din 12 capitole. Tandre şi discrete, tenace şi gata de orice sacrificiu, figurile feminine ce evoluează prin cele 12 texte-graffiti şi prin atâtea vârste, caractere, conjuncturi existenţiale, nu sunt în fapt decât proiecţia acelei energii primordiale care ne însufleţeşte vieţile şi pe care adesea, în egoismul nostru masculin, ne-am obişnuit s-o trecem sub tăcere.

Poate cea mai splendidă descătuşare a acestei energii o constituie longeviva experienţă terestră a doamnei Vartan, fostă Miss România, cântăreaţă de operă şi pianistă, pe care, după ce face scurte popasuri prin biografiile celorlalte eroine, o regăsim la sfârşitul cărţii pe malul Pacificului, la o fermă, într-o ipostază apoteotică, , întrupând Pasărea Paradisului şi imitând trilurile ei în neuitate spectacole.

Compensatoriu, poezia a în 7 HEPTAGRAME (formă fixă inventată de mine), volum ce va apare în curând la Ed. Tracus Arte.

E mult, e puţin, Dumnezeu ştie! La vârsta mea, cele 365 de zile ale anului au puteri înjumătăţite. Noroc cu inspiraţia care reglează decalajul, dovedindu-se tot atât de năvalnică precum în tinereţe. Dee Domnul ca miracolul surprins de scriitor să i se reveleze cumva şi cititorului. Asta-i dorinţa cea mai îndreptăţită a unui artist.”

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav