Astăzi e ziua ta: Constantin Dinulescu

Ca actor trebuie sa incerci sa intelegi, sa redai cat mai adevarat cele mai subtile nuante ale sufletului omenesc. Harurile esentiale ale lui Constantin Dinu­lescu sunt blandetea si caldura cu care da viata personajelor sale. In fapt, o emotionanta si pretioasa lectie. Este un fin cunoscator al stiintei de a compune rolurile pana in amanunt. Patrunde si se lasa patruns de esenta personajului pana la a-i deveni atat de familiar, incat se simte liber in el, controlandu-i, dar si imbogatindu-i mereu miscarile launtrice. La 79 de ani, pe care ii implineste astazi, Cons­tantin Dinulescu abia daca si-a in­cetinit oarecum mersul, abia daca i se distinge in glas o usoara inflexiune. Ochii ii sunt magnetici, iar o per­manenta furie creatoare ii cutreiera venele.

"Inainte de a pasi in 2012 trebuie sa spun in doua cuvinte cum a fost in 2011. A fost un an bun profesional, ma refer la faptul ca am scos o premiera care mi-e foarte draga. Un rol pe care mi-l doream si a venit la vremea potrivita, un spectacol pe care l-am facut la Teatrul Evreiesc de Stat, in regia lui Grigore Gonta, «Regele Lear evreu». Tragedia shakespeariana transpusa in mediul societatii evreiesti de un mare scriitor clasic de limba idis, Iacob Gordin. Daca rolul nu s-a ivit la teatru in limba romana in varianta shakespeariana, uite ca a venit la vremea potrivita in alt mod. Mi-a placut sa-l fac, si se pare ca aceia care l-au vazut l-au apreciat. E o implinire. Noi, actorii mai in varsta, ne-am cladit cariera contabilizand intr-un fel rolurile pe care le-am jucat si la care am si visat, roluri care se inscriu in cele care marcheaza o cariera.

Am facut la tinerete Richard al III-lea, acum a venit si Lear si mi-a facut o mare bucurie. Trecand in 2012, joc Regele Lear mai departe. In perspectiva am un spectacol, o comedie extrem de frumoasa a lui Ade Herz, un autor uitat, pentru ca asa au fost vremurile. O comedie superba care se numeste «Incurca lume». Un proiect care demareaza acum. In acelasi timp mai repet un spectacol cu o piesa intr-un act a lui Paul Everac, un proiect particular. Acolo avem mai multe piese intr-un act si eu joc in «Aproape de cer». Este foarte interesanta piesa, rolul este foarte interesant, cu rasturnari dramatice de situatie. Este un teatru bun, un teatru de calitate. Oamenii vor de acum teatru, nu mai sunt dispusi sa accepte numai experimentul, numai spectacole care sa-ti ia ochii. Vor piese profunde, intamplari profunde jucate direct, fara artificii, fara ciudatenii regizorale.

Teatru care sa mearga direct la sufletul spectatorului. Noi avem, spre bucuria noastra, public indeajuns la Teatrul National, desi acesta parcurge o perioada mai dificila, dat fiind ca se fac lucrari acolo de consolidare, de transformare, si este o atmosfera mai de santier, uneori mai putin ospitaliera decat atunci cand teatrul era perfect incalzit, curatat si aranjat. Publicul venea si se delecta privind lucrarile si tapi­seriile din hol. Era atmosfera de teatru. Este dificil sa ai ziua santier si seara teatrul sa imbrace haine de sarbatoare pentru spectatori. Dar mergem inainte, nu avem ce face.

Sa fie experienta de viata dobandita in cei 79 de ani pe care ii fac acum sau sa fie un mod de a exista, felul meu de a fi. Zic si eu despre mine ca sunt destul de echilibrat si destul de ponderat in tot ceea ce fac. Ma bucur de orice lucru, nu sunt pretentios, sa visez la nu stiu ce. Cred ca am ajuns la perioada in care gasesc o bucurie si intr-o zi insorita, si intr-o floare care se trezeste la viata acum, primavara. Am si eu pretentiile mele, dar stiu sa le regasesc in tot si peste tot.
Atunci cand te dedicai unei profesii, pai te dedicai. Nu era o alegere facuta intamplator.

Vremurile erau mai severe cu noi. Prin 1951, cand am inceput studentia, nu aveai prea multe evadari. Atunci te dedicai lucrului pe care doreai sa-l realizezi. Pe urma, generatiile noastre aveau bunul obicei sa-si aleaga un model catre care aspirau, lucru care acum, din pacate, nu se mai intampla la tinerele generatii. Noi ne fixam un reper, si tot ce faceam se insuma pentru a ajunge acolo. Am avut parte si de un profesor, un pasionat de teatru, Alexandru Finti, care a fost initial actor si apoi s-a dedicat regiei. Era un impatimit de teatru si ne-a transmis si noua, generatiilor pe care le-a crescut si format, aceasta impatimire. De aceea spun ca, in ciuda faptului ca de mai bine de 60 de ani calc scandura scenei, nu as putea spune ca m-am saturat, ca vreau o pauza sau sa ma odihnesc. Nu. Fiecare rol care apare este un prilej de bucurie, un prilej de meditatie, de neliniste, dar una care iti face bine, iti mentine tonusul."

Citește pe Antena3.ro

Diana Șoșoacă, al doilea scandal în ziua alegerilor: a amenințat cu bătaia un cetățean în secția de vot. "Boșorog nenorocit!"