Astăzi e ziua ta... Constantin Trofin!

Unul dintre cei mai de succes realizatori de televiziune din ţară, Constantin Trofin, împlineşte mâine 46 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Televiziunea nu-ţi dă pauze..."

"Sunt născut o dată cu primăvara şi abia aştept să înverzească totul. Îmi place să văd mugurii plesnind şi frunzuliţele crescând. Sunt directorul de programe al (aşa îmi place să cred) celui mai tare post local de televiziune din ţară, NCN Cluj. Mi-am dorit enorm să pot face televiziune acasă, la Cluj şi am reuşit. Că doar la Cluj am şi început. Am făcut parte din prima redacţie exclusiv de televiziune din Ardeal, la studioul din Cluj al Radioteleviziunii Române. Pionieri în Vestul sălbatic, ce mai! Sunt vreo 18 ani de atunci. Ani în care am învăţat că fără o echipă puternică, unită şi profesionistă nu există televiziune. Despre asta îmi place cel mai mult să le vorbesc studenţilor mei de la Universitatea Babeş-Bolyai: despre televiziune ca echipă.

Televiziunea este un mod de viaţă. Este o meserie grea, frumoasă şi obositoare, care nu-ţi dă pauze. Iei pauză, ieşi din piaţă. Scurt. Aşa că stai frate-n priză, cu ochii cât cepele şi urechile ciulite. Şi aşa ajunge să-ţi conducă viaţa şi să-ţi contamineze familia. Îmi place să cred că mi-am păstrat capul pe umeri şi am câştigat respectul telespectatorilor pe care i-am respectat la rândul meu întotdeauna. Fac parte dintre visătorii care cred că televiziunea poate schimba ceva. Sigur, te îndobitoceşte şi-ţi alimentează instinctele animalice în numele Măriei Sale RATINGUL. Asta-i reuşeşte foarte bine. Dar profesorii mei englezi m-au învăţat că televiziunea poate, folosită inteligent, să inducă şi chestii pozitive, să formeze generaţii care să nu mai arunce gunoiul de la etaj, să nu se mai înjure ca la uşa cortului şi să se bată pe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi. Ce-ar fi să-ncepem cu politicienii?

Acum sunt în spatele camerelor şi mă simt foarte bine. Simt că e momentul să transmit altora tot ceea ce am învăţat. Şi atunci când reuşesc să fac asta sunt fericit. Asta nu-nseamnă că nu mai apar din când în când, «să nu-mi ies din mână». La ediţii «de colecţie». (Era o glumă).

Oamenii fac televiziune din mai multe motive. Unii pentru bani, alţii pentru influenţă, alţii ca să-şi hrănească ego-ul. Şi alţii pentru că le place şi pentru că se simt bine atunci când telespectatorii rămân cu ceva după emisiunea lor. Sigur, un pic de ego răzbate la toţi ăştia, că, vorba aia, numai blegii n-au mândrie. E drept, am primit o grămadă de premii, dar cel mai bine mă simt când câte-un vlăjgan în toată firea îmi spune: «Ştiţi, am crescut cu emisiunile dumneavoastră. Erau foarte tari». Şi sunt şi acum, făcute de oamenii pe care i-am format.

Anul ăsta am reuşit să fac ceva pentru prima oară-n viaţă: pietre la rinichi. Aşa că daţi-mi voie să-mi urez de ziua mea «Sănătate, Costele, hai să-mi trăieşti!»".