Astăzi e ziua ta, Dan Găucan

“Târâtul pe sub tancuri şi urcatul pe baricadă în '89 mi-a dat speranţa unei modificări fundamentale a României”

Acum realizez câtă dreptate aveau C. Tănase, Caragiale, Eminescu

Dr. Dan Găucan, specialist stomatolog, împlineşte astăzi 46 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”

“Acum, gândind cu o minte care se apropie de maturitate (pentru că dacă-mi întreb soţia, bărbaţii nu se maturizează complet niciodată), ajung la concluzia că dacă munceşti mult şi înveţi mult, vei ajunge bun, sau foarte bun, dar pentru ca să fii excepţional trebuie şi talent. La fel de înţeleaptă este şi vorba care spune că poţi fi excepţional, dar pentru a te realiza ai nevoie şi de un dram de noroc. În cazul meu, norocul a fost acela de a fi talentat (aşa sper) pentru meseria pe care mi-am dorit-o şi pe care a fost relativ uşor s-o îmbrăţişez având în vedere faptul că aveam în faţa mea un plug care desţelenea o autostradă cu şase benzi: TATA. Asta a fost într—adevăr o mare şansă şi era păcat să se irosească. Culmea este că eram aproape resemnat prin 1989 că voi termina Politehnica şi voi fi un inginer chimist (probabil bun, dar niciodată
excepţional ) la I.C.ECHIM.
În adolescenţă am fost destul de încăpăţânat şi nu reuşeam să înţeleg de ce o carte de anatomie pe care o ştiam perfect trebuie reprodusă la virgulă, ca şi cum ai fi fost dobitoc. Din acest motiv, nu reuşisem să intru din prima la medicină, refuzam
să fac un lucru .  Acum mi-a devenit însă clar, că, deşi prost, era totuşi un mod de selecţie mai bun decât aveam acum. Mi-au trebuit 5 ani de Politehnică doar pentru a învăţa să învăţ, iar faptul că am lucrat 5 ani ca electronist de automatizări în fabrica , fiind student la seral, mi-a domolit încăpăţânarea de adolescent,
făcându-mă să realizez că nu asta vreau de la viaţă, şi că pentru a face altceva, trebuie să mă supun puţin mai mult sistemului, aşa că m-am mai îmblânzit şi am făcut ce mi se cerea. Am avut tupeul să abandonez Politehnica în ultimul an şi să dau totuşi la medicină în 1990, pentru că târâtul pe sub tancuri şi urcatul pe baricadă în
1989 (stăteam în piaţa Rosetti, deci am fost în mijlocul evenimentelor, inclusiv al mineriadelor ) mi-a dat speranţa unei modificări fundamentale a României.
Acum sunt foarte pentru că realizez câtă dreptate aveau Constantin Tănase, Caragiale, Eminescu... N-aş fi crezut că atunci când mă va întreba cineva ce vreau să-mi fac copilul am să spun că vreau să-l fac neamţ sau austriac.”