x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Eugenia Moldoveanu

Astăzi e ziua ta, Eugenia Moldoveanu

de Ramona Vintila    |    19 Mar 2013   •   00:03
Astăzi e ziua ta, Eugenia Moldoveanu

Una dintre cele mai mari soprane ale României, Eugenia Moldoveanu, împlineşte astăzi 69 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Trăind în România, am împărţit în două mâini ţara, familia şi cariera. Cred că mi-am făcut datoria...”

“Sunt fericită pentru că sunt alături de fetiţa mea şi de mama mea. Familia noastră este mai mică pentru că tatăl şi soţul meu s-au prăpădit, dar sunt fericită cu ele pentru că atâţia zeci de ani am fost departe de ele. Ascult muzică, mai am câteva fete, colege care mai au nevoie de un sfat, cu mare plăcere le ascult şi le sfătuiesc. Oficial, mă odihnesc după foarte mulţi ani de muncă.

M-am născut în Azuga, aici am copilărit, un orăşel mult mai mic decât a devenit pe urmă. Primul gând al scumpei mele mame, a fost să aibă o fetiţă care să cânte la pian. Aşa că, pe la 6 ani mi-a cumpărat un pian şi în Azuga era un profesor care preda pian. Am fost eleva lui, iar apoi, peste doi-trei ani, apropo de destin, în Azuga s-a mutat Aurel Bobescu, fratele mai mare al iluştrilor muzicieni Bobeşti. Asta a fost şansa vieţii mele pentru că am studiat pianul şi apoi cântând, în cor, la şcoală, el şi-a dat seama că am voce. Am început să studiez cu el, a fost ca un al doilea părinte pentru mine până când s-a prăpădit. Aşa a început cariera mea.

În general artiştii de vârsta mea, cei foarte puţini care mai suntem, suntem retraşi, aşa încât acum, când am ocazia, le-aş spune tinerilor mei colegi să creadă în ei, să fie serioşi, să se pregătească în mod temeinic, nu contând pe o voce, voce trebuie să aibă toţi cei care se gândesc la meseria asta, dar ceea ce conturează mai târziu personalitatea unui artist liric este multă pregătire muzicală, să trăiască în muzică cu muzică.

Vremurile din ziua de astăzi ar fi o şansă pentru tineri pentru că au liberă trecere în străinătate, îşi pot încerca norocul, şansa. Nu trebuie uitat că totuşi România este o ţară cu tradiţie, o ţară care are un bun al ei, care este cultura. Prin cultură suntem întotdeauna cunoscuţi şi apreciaţi. Nu trebuie să uităm aceste lucruri, chiar dacă astăzi, să zicem, cultura nu este acolo unde ar trebui să fie, nu este o preocupare naţională pentru cei care ne conduc. Totuşi, România e plină de talente, asta ar trebui fiecare să conştientizeze şi să caute, să asculte, să înveţe de la toţi cei care au realizat ceva până în aceste timpuri.
Eu am decis de mult care este drumul vieţii mele, prin urmare nu sunt un om care are regrete. Am făcut tot ce-am crezut că pot să fac mai bine şi, în general, sunt mulţumită pentru că mă gândesc în urmă cu umilinţă, destinul a fost bun cu mine, am avut puţin noroc pentru că îţi trebuie şi noroc, şi am făcut o carieră serioasă, mare, cum se spune, trăind aici, împărţind în două mâini ţara, familia şi cariera şi cred că mi-am făcut datoria.

Îmi doresc în primul rând sănătate, şi să mă mai bucur de mama mea, care are 91 de ani, iar apoi, în măsura în care pot, aş vrea să fiu de folos semenilor mei, nu numai muzicienilor, dar tuturor oamenilor pe care îi văd, simt şi aud având nevoie de ceva, aş vrea să le fiu folositoare. Cred că asta îmi dă linişte, mulţumire şi speranţa anilor care vin.”

×
Subiecte în articol: Eugenia Moldoveanu