“Astăzi e ziua ta...” - Horia Alexandrescu

“Trecerea anilor adduce echilibru. Experienţa aduce echilibru şi calm. Eu sunt un temperament vulcanic, dar cu anii am reuşit să fiu calm, să ascult toate părţile, să vorbesc cu toată lumea...”, ne-a mărturisit maestrul Horia Alexandrescu. Astăzi îşi sărbătoreşte ziua de naştere. La mulţi ani!

“Trecerea anilor adduce echilibru. Experienţa aduce echilibru şi calm. Eu sunt un temperament vulcanic, dar cu anii am reuşit să fiu calm, să ascult toate părţile, să vorbesc cu toată lumea...”, ne-a mărturisit maestrul Horia Alexandrescu. Astăzi îşi sărbătoreşte ziua de naştere. La mulţi ani!

“Fac parte din «dinozaurii» trecuţi în spatele frontului, împreună cu Ion Cristoiu, cu toată gene-      raţia noastră. Noi ne mîndrim că am crescut generaţia voastră, de fapt a şefilor voştri. Fac «Cafeneaua politică» la OTV de luni pînă joi şi mă bucur că emisiunea este onorată de toate taberele politice. Este o emisiune deschisă care îmi place, o duc înainte. De asemenea, fac «Săptămînalul Independent». Vreau să vă împărtăşesc un secret. Pregătesc o nouă carte despre Athos, care se va chema «Legendele şi Miturile Athosului». Pasiunea mea pentru jurnalism s-a transmis de la tatăl meu. El a fost gazetar sportiv. Am început şi eu foarte devreme să scriu la un ziar universitar, studenţesc în Bucureşti, «Universitas». De acolo am trecut la «Viaţa Studenţească», unde am colaborat, apoi m-am angajat la ziarul »Sport». A fost o moştenire de familie pe care a dus-o mai departe şi fiica mea. A lucrat şi ea cu Ion Cristoiu, Sorin Roşca Stănescu. De fapt, ei au fost părinţii ei în jurnalism.

Profesionalism. Cred că unui jurnalist ca să fie jurnalist îi trebuie, în primul rînd, limba română şi apoi pasiune. Asta presupune să laşi totul deoparte. Eu am făcut sport de performanţă, l-am lăsat deoparte, am cîntat jazz ani întregi la trompetă, am lăsat şi asta. Mi-am abandonat toate plăcerile pentru asta. Pasiunea înseamnă şi sacrificiu. În al treilea rînd, trebuie să ai o fantezie extraordinară, imaginaţie. Majoritatea ziariştilor tineri nu găsesc subiectele. Eu am o vorbă: dacă stai într-un bloc la etajul şapte şi cobori pe scări, pînă jos găseşti o ştire, dacă ai ochi de ziarist. Trebuie să fii informat la sînge, pentru că altfel nu poţi să legi nimic, să comentezi. Am crescut o mulţime de generaţii de ziarişti şi mă mîndresc cu mulţi dintre ei, şi aici îi pot menţiona pe Marius Tucă, Ralu Filip (Dumnezeu să-l odihnească), Cristina Trepcea, Dan Diaconescu şi mulţi alţii. Cred că la ora asta nu există publicaţie în România fără oameni care să nu fi trecut prin mîna mea, ca să nu spun şcoala mea.

Mă felicit pentru că am lăsat şi las ceva în urma mea. Mă refer la publicistica în sine, adică la articolele de ziar, dar şi la cărţile pe care le-am scris. În al doilea rînd, mă refer la oamenii pe care i-am crescut şi cu mulţi dintre ei mă mîndresc. Îmi reproşez că, cel puţin în anii ăştia de după ’89, nu am reuşit să conving făcătorii de presă postdecembrişti să ne adunăm. Ideea mea era aşa: dacă ne adunam ăştia

cîţiva – Cristoiu, Roşca-Stănescu, Nistorescu, Dumitru Tinu (Dumnezeu să-l odihnească), Cristian Tudor Popescu, Băcanu – şi fiecare venea cu cei mai buni 15-20 de ziarişti ai lui, făceam un ziar fără egal în România. Orgoliile ne-au împiedicat să ne adunăm şi să ne unim, iar interesele patronatelor ne-au ţinut despărţiţi.

Dacă aş putea să reîntorc timpul, m-aş duce către muzică. Deşi am cîntat la trompetă 15 ani, visul meu a fost să cînt la pian. Mi-aş fi dorit să fiu un pianist. Nu aş mai face jurnalism, pentru că sacrificiile sunt prea mari... Jurnalismul este o meserie atît de frumoasă. Este meseria în care statistic vorbind pe locul 1 în lume se moare de infarct sau de congestie cerebrală, din cauza stresului. În fiecare zi o iei de la capăt, a doua zi e altceva, dar asta e şi partea frumoasă a lucrurilor.

vise. O altă perioadă de istorie în care mi-ar plăcea să trăiesc? Probabil perioada daco-romanilor, pentru că sunt un luptător.

În adolescenţă voiam să devin inginer. De aceea am şi făcut liceul la real, apoi am făcut sport de performanţă, după aceea am făcut muzică de performanţă, şi în cele din urmă am ajuns la jurnalism. Şi asta i-o datorez tatălui meu. Bucuria mea este că fiica mea a mers pe urmele mele. Acum, visez să fiu într-o echipă a ziarului mare care încă nu s-a născut în România, din punctul meu de vedere.

Îmi doresc ca prietenii să-mi rămînă aproape. La ziua mea va fi prezent în primul rînd Ion Cristoiu, care este cel mai bun prieten al meu şi eu al lui. O prietenie care nu a fost zdruncinată ani la rînd, deşi mereu ne-am aflat în tabere politice diferite.

Vreau să mulţumesc Jurnalului Naţional pentru că şi-a adus aminte de mine. Îmi aduc aminte cu mare drag de momentul în care Jurnalul Naţional debuta cu Marius Tucă şi Dan Diaconescu, pe care domnul Voiculescu îi luase direct de la mine, la recomandarea mea.”