A colaborat cu oameni minunaţi, cărora le-a dăruit (cel puţin) un milimetru de nemurire, prin filmările care există în arhiva de aur a Televiziunii Române. A contribuit la destinul unor artişti dăruiţi şi s-a îmbogăţit cu amintiri pe care le-a păstrat cu grijă în memoria sa afectivă. Cu prietenie, afecţiune şi preţuire, îi urez Ioanei Bogdan “La mulţi ani”. Astăzi, împlineşte 70 de primăveri.
“Prietenia presupune şi… penitenţă!”
Îţi doresc, Ioana, ca nici o îndoială, nici o tristeţe, nici o umbră să găsească drumul spre sufletul tău. Să nu te părăsească nicicând entuziasmul, dar şi credinţa, speranţa, iubirea şi tandreţea celor din jur, celor care te preţuiesc!
Să te bucuri de minunăţiile lumii, de vise, de speranţa în mai bine şi mai frumos.
“În lumea noastră bezmetică şi bicisnică” aşa cum îmi tot spui – am reuşit totuşi să descopăr oameni speciali care mi-au încredinţat prietenia lor. Prietenă dragă, indiferent de încercările vieţii, ne-ai ajutat cu toate ediţiile de colecţie despre valorile culturii noastre, m-ai învăţat foarte multe şi m-ai convins că te-ai născut cu o menire aparte pe pământul ăsta necăjit, că şi tu ai lăsat lucruri minunate în urma ta.
De la tine am aflat că Smaranda Jelescu obişnuia să spună că “prietenia presupune şi… penitenţă pe lângă multă bucurie, linişte şi siguranţă”. Ai avut răbdare cu foarte mulţi oameni în care ai avut încredere şi i-ai ajutat să-şi găsească calea şi ţi-ai păstrat o vigoare în suflet care îţi asigură o tinereţe fără bătrâneţe.
După o viaţă pe care ai dăruit-o Televiziunii, astăzi te poţi bucura, în sfârşit, de o vacanţă binemeritată! Să râzi mult şi motivat, să nu uiţi ceea ce merită copilul Ioana de altă dată, care a văzut lumina lumii pe-o străduţă din Medgidia, într-o familie de oameni frumoşi şi iubitori de viaţă!