Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Actor poate fi oricine, dar ca să fii un actor bun ai nevoie de talent – acea sclipire pe care nu ţi-o poate da decît Dumnezeu – şi multă muncă...”. Irina Cojar împlineşte mîine 28 de ani.
“Actor poate fi oricine, dar ca să fii un actor bun ai nevoie de talent – acea sclipire pe care nu ţi-o poate da decît Dumnezeu – şi multă muncă...”. Irina Cojar împlineşte mîine 28 de ani.
“Ca în fiecare an, îmi voi petrece ziua pe scenă. În acest moment joc la Teatrul Naţional în două spectacole: «Sîmbătă, dumincă, luni» de Eduardo de Filippo, în regia lui Dinu Cernescu şi în «Idolul şi Ion Anapoda» de G.M. Zamfirescu, în regia lui Ion Cojar, spectacol care mi-e foarte drag, fiind şi debutul meu. În rest, voi petrece alături de familie şi de prieteni. Am crescut în teatru datorită familiei: străbunicul, G.M. Zamfirescu, a fost dramaturg, bunica mea, Raluca Zamfirescu, este actriţă, mătuşa mea, Gabriela Ieremia a fost scenograf, tata, Bogdan Cojar, a fost operator de televiziune şi bunicul, Ion Cojar, este regizor şi profesor universitar de Arta Actorului în cadrul UNATC. Iubesc oamenii. Cele mai mari satisfacţii ale acestei meserii nu sînt cele materiale, ci aplauzele de la sfîrşit de spectacol, lacrimile din ochii spectatorilor sau zîmbetele de pe feţele lor, mailurile pe care le primesc de la ei. Am primit odată de la o spectatoare după un spectacol cu «Idolul şi Ion Anapoda» o poezie. Acestea sînt adevărate satisfacţii. Faptul că poţi face ceva pentru cineva. Cred că viaţa trebuie trăită cu zîmbetul pe buze. E PREA
SCURTĂ! După cum spune bunicul meu «Sîntem un moment pe Pămînt!» Şi am înţeles asta de la o doamnă bolnavă de cancer care a trăit cu optimism şi cu zîmbetul pe buze pînă în ultima clipă.
Mă felicit pentru faptul că reuşesc să învăţ din experienţe, atît ale mele, cît şi ale altor oameni. De fapt, numai cu asta rămînem. Şi-mi fac mustrări pentru faptul că mă ataşez prea mult de oameni. Şi dezamăgiri au fost multe, dar pînă la urmă păstrez un loc special în amintirile mele şi în suflet oamenilor care au trecut prin viaţa mea şi de la care am avut ce învăţa fie bune, fie rele.
În viaţa mea există un om minunat care mă încurajează şi mă susţine şi împreună formăm o adevărată echipă. Nu mai vorbesc de familia mea, bunicii şi mama, pe care îi ador. Însă îmi lipseşte ceva ca să mă simt cu adevărat o femeie împlinită şi anume un copil.
Dacă aş putea să-mi aleg o altă perioadă de istorie, mi-ar plăcea să trăiesc tot în România, în perioada regelui Carol I sau a regelui Ferdinand. O epocă în care erau promovate valorile. Acum vedem la televizor tot felul de persoane aşa-zise «trendy» , care nu-ţi spun nimic. Avem şi adevărate valori de la care am avea ce să învăţăm, dar din păcate nu sînt promovate pentru că nu fac audienţă sau în cazul presei scrise «nu vînd». Păcat! E foarte trist!”
