In 1992 a debutat cu volumul "Filosofia lui C. Noica. Intre fantasma si luciditate". De-a lungul anilor a publicat peste 200 de studii, articole si eseuri de istoria ideilor, critica literara, filosofie si istoria filosofiei in diferite reviste de cultura. Isabela Vasiliu-Scraba implineste 55 de ani.

"Imi pare ca traiesc in tara minunilor"

"Aceasta aniversare ma prinde, ca si celelalte, pe bicicleta. In rest, imi pare ca traiesc in tara minunilor, cu singurul regret ca in 2006 nu voi fi in Muntii Piatra Craiului, unde ma gaseste de obicei (sa zicem de doua decenii) ziua mea de nastere. Voi fi astazi la un moment dat in mijlocul Lacului Amara, la o buna distanta in urma Eglantinei, care, in calitatea ei de Cocker spaniel, inoata mult mai rapid decat mine. Aniversarea din 2002 mi-a adus surpriza site-ului personal, care a trecut de 5.000 de vizitatori, poate si datorita pozei acelei Isabela Vasiliu-Scraba de acum 20-30 de ani. Dar poate si pentru ca am o rubrica de articole recente. Sau, pur si simplu, pentru ca vizitatorii se-mpiedica de titlurile cartilor mele. Cine stie? Cat despre anii trecuti, ei s-au inscris, pe rand, in cate o carte scoasa (la standarde europene!). Cartile pe care le-am scris de-a lungul timpului sunt realizarile cu care ma mandresc cel mai mult. In 2004, «Deschiderea cerurilor intr-un mit platonic si in Miorita»; in 2003, «Contextualizari. Elemente pentru o topologie a prezentului»; iar in 2000, cele doua volume despre filosoful Nae Ionescu: «Metafizica lui Nae Ionescu» si «In labirintul rasfrangerilor. Nae Ionescu prin discipolii sai: Petre Tutea, Emil Cioran, C. Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu si Vasile Bancila». Anul trecut mi-a aparut volumul «Propedeutica la eternitate. Alexandru Dragomir in singuratatea gandului» - prima monografie dedicata acestui filosof. Alexandru Dragomir, un prieten de-al lui Noica (din lumea cea ascunsa a filosofiei), intr-un interviu ii spunea unui tanar in cautare de modele un lucru foarte intelept. Anume, ca de la inventarea scrisului incoace, maestrul si discipolul se intretin unul cu altul indirect. Unul prin ce scrie (sau ce a scris), altul prin ce citeste. Asa a fost si cu modelele mele, cu maestrii mei. Si nu au fost putini. M-am amuzat sa citesc de curand pe internet ca filosoful Alexandru Dragomir n-a vrut sa fie profesor universitar «ca sa nu se compromita». In cartea mea despre acest stralucit discipol al lui Heideiger, lucrurile apar putin altfel. Oricum, aceasta era opinia unei clujence, Nora Lobo, care acum trebuie sa fi terminat cu brio anul intai de filosofie. In ce cred? Cred in prietenie. Chiar daca oamenii sunt asemenea monadelor cu ferestrele inchise cand e vorba despre sfaturi. Si de-a dreptul fara ferestre cand in fiecare din ei «o lume-si face incercarea»"