Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Poeta, eseista, traducatoare, critic de arta, fost director ICR Paris, Magda Carneci implineste astazi 56 de ani. La multi ani!
"Nu m-am rupt niciodata de cultura romana"
"Ambianta artistica a fost primul meu mediu de existenta, cel in care m-am format si in care am ramas pana in prezent. S-a intamplat sa ma nasc intr-o familie de artisti (tatal meu este poetul Radu Carneci, sora mea este compozitoarea Carmen Carneci). Si mi-a trebuit ceva vreme ca sa inteleg ca arta este mai mult decat o forma naturala de existenta sau o profesie aparent mai nobila decat altele, ci ea este o cale, o cale spirituala, o forma de a avansa in cunoasterea de sine si in transformarea de sine.
Treptat, elementele realitatii imediate – ambitiile, vanitatile, prioritatile – au inceput sa se ierarhizeze diferit. Am inceput sa inteleg ca important nu e ceea ce ne acapareaza zilnic in treburismul nostru marunt, ne hipnotizeaza la televizor si in mass-media, ne sufoca prin griji si ne mananca putinul timp pe care il avem cu adevarat la dispozitie in viata aceasta. Important e sa percepi altfel lumea, cotidianul, realitatea: mai profund si mai amplu, mai sensibil si mai constient. Sa-ti dai seama ca totul e mult mai interesant, mai surprinzator, mai vertiginos si mai misterios decat pare la prima vedere, in jurul nostru. Si ca poate rolul nostru, al fiecaruia, este sa ne traim viata asa cum e ea, dar si sa observam aceste dimensiuni extraordinare ale existentei, care ne deschid canale de simtire si de intelegere prea putin utilizate, care exista in fiinta noastra, dar pe care le ignoram. Despre asta am scris in cartea mea FEM, aparuta in primavara, o carte care este si roman, si marturie spirituala.
In mediul meu artistic de existenta, mi s-a intamplat sa navighez de la inceput pe doua drumuri paralele: cel de scriitor si cel de critic de arta. Am avut o vreme doua nume (Magdalena Ghica si Magda Carneci). Apoi, din anul 2000, am trait aproape un deceniu la Paris, in Franta, fara sa ma rup vreodata de cultura romana. Am gandit si am scris in doua limbi. Iar din anul 2010, am revenit cu sentimentul necesitatii in Romania. Dualitatea m-a urmarit pe multe planuri, ceea ce nu e intotdeauna usor de manevrat profesional sau de indurat psihic. Dar cred ca acesta e destinul, macar temporar, a din ce in ce mai multi oameni prinsi in vartejul integrarii globale: dubla apartenenta, biculturalismul, in orizontul indepartat al unei unificari diferentiate a umanitatii. Si totusi cred ca acest tip de experienta a destararii (temporare sau nu) e necesar, chiar vital in acest ceas al evolutiei umane, caci el ne elibereaza de anumite conditionari locale, ne flexibilizeaza mental, ne imbogateste si ne complexifica.
Cred ca, de la indarjitul, impulsivul homo faber, omul activ si intreprinzator, care suntem noi toti actualmente, mai e cale lunga si plina de obstacole pana la homo pertinens, omul pertinent, omul cu adevarat constient, prezent la sine insusi si la lume, cum am putea noi toti deveni.
In aceasta perioada atat de zbuciumata de tot felul de crize si reasezari de societate si de civilizatie, cred ca fiecare dintre noi trebuie sa ne pastram cumpatul, sa ne folosim discernamantul si sa ne urmarim in continuare telurile existentiale de lunga durata, ca si cum am trece cu caravana vietii noastre printr-o furtuna in desert, spre limanul implinirii interioare. Putem incepe sau continua aceasta calatorie constienta catre sine la orice varsta, chiar si la 56 de ani. Din acest punct de vedere, ma simt inca tanara."
Citește pe Antena3.ro
